Gabriela Firea nu a stat cu mâinile în sân după lovitura încasată de la Robert Negoiță, care a anunțat că nu va mai reprezenta PSD în alegerile locale. Ea a pregătit o contra lovitură și i-a gpsit imediat un înlocuitor primarului de la trei.
Gabriela Firea pare mai decisă ca oricând să lupte pentru ceea ce părea total piredut. Mai exact, ea face tot ce îi stă în putință să contrabalenseze pierderea înregistrată de PSD la una dintre primăriile de sector cheie. Astfel, ea îl va împinge pe Aurelian Bădulescu ca propunere a PSD pentru Primăria Sectorului 3, în locul lui Robert Negoiţă. Numele viceprimarului Capitalei ar fi susţinut în discuţiile din interiorul partidului chiar de primarul general Gabriela Firea, au precizat surse social-democrate, citate de Ştirileprotv.
De altfel, Bădulescu se află într-un război cu Negoiță, lucru observat de toți cei care îi urmăresc pagina de socializare.. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Aurelian Bădulescu l-a criticat dur pe Robert Negoiță, despre care a spus că ar fi: „un profitor! un oportunist! şi-un căpușar al banului public pentru propriile interese!”.
Bădulescu este o persoană destul de cunoscută opiniei publice, el făcându-se remarcat după ce a ajuns în centrul unor scandaluri, având un limbaj deplasat în unele cazuri.
Ultimul scandal în care a fost implicat a avut loc la începutul lunii iunie, când Bădulescu a apărut neinvitat la conferinţa de presă pe care Nicușor Dan o convocase, pentru a prezenta nerealizările din mandatul Gabrielei Firea. La acea conferință de presă, Aurelian Bădulescu a pornit o ceartă cu Nicuşor Dan, cei doi fiind la un pas de a se lua la bătaie.
FOTO INQUAM/Alexandru Busca