Lovitura de stat din Niger ar putea avea consecinţe devastatoare pentru întreaga lume
„Lovitura de stat din Niger ar putea avea consecinţe devastatoare pentru lume şi ar putea aduce regiunea Sahel sub influenţa Rusiei prin Grupul Wagner. Prin urmare, fac apel la guvernul american şi întreaga comunitate internaţională să ajute la restabilirea ordinii constituţionale. Scriu aceasta ca ostatic.
Această lovitură (…) nu are nicio justificare şi dacă va reuşi va avea consecinţe devastatoare pentru ţara noastră, regiunea noastră şi întreaga lume. În regiunea zbuciumată a Sahelului, în mijlocul mişcărilor autoritare care s-au impus unora dintre vecinii noştri, Nigerul este ultimul bastion pentru respectarea drepturilor”, a spus preşedintele ales Mohamed Bazoum, joi seară, în prima sa declaraţie publică de când a fost îndepărtat de la puterea statului pe data de 26 iulie 2023 de către pucişti, relatează Washington Post.
În prezent, el este sechestrat.
Conform sursei citate anterior, tot joi, autorii loviturii de stat din Niger au anunţat că îi retrag pe ambasadorii SUA, Franței, Nigeriei şi Togo-ului la Niamey.
Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS), prezidată de Nigeria, a informat recent că se pregăteşte pentru o operaţiune militară, fiind „ultima opţiune pe masă”. Şefii de stat major ai ECOWAS se întâlnesc zilnic la Abuja până vineri, cu două zile înainte de a expira ultimatumul prin care se cere întoarcerea lui Mohamed Bazoum. O delegaţie a ECOWAS, condusă de fostul preşedinte nigerian Abdulsalami Abubakar, a fost trimisă deja la Niamey pentru a negocia cu puciştii.
UE a întrerupt sprijinul financiar acordat Nigerului
Vă amintim că, zilele trecute, Uniunea Europeană (UE) a întrerupt sprijinul financiar acordat Nigerului, iar SUA au amenințat că vor face același lucru, după ce a avut loc lovitura de stat din Niger.
Până acum, aliații străini ai Nigerului au refuzat să recunoască noul guvern militar condus de generalul Abdourahamane Tiani, anterior șef al gărzii prezidențiale, care a fost declarat recent șef de stat. În prezent, UE, Franța și alte state afirmă că Mohamed Bazoum este în continuare președintele legitim al Nigerului.
„În plus față de încetarea imediată a sprijinului bugetar, toate acțiunile de cooperare în domeniul securității sunt suspendate pe termen nelimitat cu efect imediat”, a declarat șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, relatează agenția de presă Reuters.