Acum președintele României poate spune că are doi adversari siguri, chiar dacă aceștia vor candida din postura de independenți. După deputatul Liviu Pleșoianu, acum directorul Circului Metropolitan București, Bogdan Stanoevici, fost ministru pentru Relația cu românii de pretutindeni în Guvernul Ponta, și-a anunțat candidatura ca independent la alegerile prezidențiale din acest an.
„De câțiva ani mă întreb ce ar trebui făcut pentru această țară. Pentru că România mea arată altfel, am luat poate cea mai importantă decizie a vieții mele. Aceea de a candida pentru funcția de președinte al României. De ce? Pentru că am o datorie de conștiință față de țare mea, în care m-am născut, în care am crescut și în care m-am format ca individ. Și mai am o datorie de suflet: față de mama mea, care a iubit această țară ca pe mine și care într-o zi, cu lacrimi în ochi, mi-a cerut ca atunci când voi fi pregătit, să fac tot ce-mi stă în putință pentru a schimba tot ce este strâmb în această țară. Ei bine, momentul acela a sosit!”, a anunțat Stanoevici, într-o postare pe Facebook.
Bogdan Stanoevici are 61 de ani și mai multă experiență ca actor decât ca politician. Probabil victoria comediantului Vladimir Zelenskiy l-a inspirat. Însă Ucraina nu este România.