Într-un editorial semnat de jurnalistul Dan Andronic și intitulat “LĂSAȚI-O pe Kovesi SĂ FUGĂ din țară! Ea nu mai este demult cetățean român”, se arată că Laura Codruța Kovesi nu mai este demult cetățean român iar dacă plecăm de la această realitate vom accepta mult mai ușor ceea ce se întâmplă în jurul persoanei sale. “În primul rând vom accepta mai ușor intervențiile ambasadorului american care ne explică de ce nu este bine să o cercetăm pe Kovesi. Pentru că Ambasada SUA își apără cetățenii și pe cei care au ajutat-o. Îmi aduc aminte de cazul Teo Peter din primele zile de mandat ale președintelui Băsescu. Cel vinovat de moartea cunoscutului rocker, deși conducea mașina beat și nu a acordat prioritate, a fost „extras” și achitat în SUA.
În același context putem citi și intervențiile diverșilor europarlamentari care ne explică de ce o anchetă a unei instituții independente, a unor magistrați, trebuie să se oprească. Și ei își apără cetățenii și pe cei care i-au ajutat.
Merită Laura Codruța Kovesi un asemenea tratatment. Eu cred că da. A făcut tot posibilul să curețe România de oameni de afaceri, politicieni, ziariști care (o) incomodau. După același tipic, i-a ajutat și protejat pe cei care i-au servit interesele. Ca să înțelegeți amploarea fenomenului vreau să vă spun că din primarii de municipii doar doi nu au dosare penale, iar din președinții de consilii județene, doar trei. Din Top 100 oameni de afaceri, an de referință 2010, peste 70 la sută au avut de-a face cu DNA. Mă refer la cei români, firește.
Despre cei străini nu am auzit decât că li s-au închis dosarele. Așa cum s-a întâmplat în cazul Rompetrol, cu doi cetățeni americani cercetați, în cazul Bechtel, cu alți străini anchetați, sau mai recent cu italienii de la Salini Impergilio care au construit o autostradă care se surpă mereu, sau mai știu eu ce alte dosare cu multinaționale.
Despre modul în are co-autorii celui mai mare jaf din istoria României, Microsoft și HP au fost protejați, deși dăduseră mită, s-a scris enorm. Degeaba.
Cred că Laura Codruța Kovesi trebuie lasată să fie „extrasă” și recompensată cu un post plătit din bani europeni, pentru că și-a îndeplinit misiunea. A semnat toate protocoalele secrete cu serviciile de informații, a schimbat guverne, a înlocuit miniștrii, a eliminat de pe piață companiile românești cât de cât puternice, totul sub umbrela luptei anti-corupție”, susține Dan Andronic în editorialul publicat în evz.ro.