„În momente-cheie ale istoriei SUA, unul dintre cele două partide a servit drept bastion împotriva celor care ne ameninţă Constituţia. În urmă cu doi ani, la Convenţia democratică, lansam un avertisment despre aceste ameninţări. Astăzi, m-am înscris din nou în Partidul Democrat – am fost membru al formaţiunii cea mai mare parte a vieţii – deoarece avem nevoie ca democraţii să furnizeze mecanismele de verificare şi echilibru de care naţiunea noastră are nevoie atât de mult”, a declarat Michael Bloomberg, fost primar al orașului american New York.
Michael Bloomberg intenţionează să aloce 100 de milioane de dolari pentru scrutinul intern prin care Partidul Democrat va desemna candidatul la preşedinţie. Bloomberg a făcut deja o donaţie de 20 de milioane de dolari pentru grupul democrat din Senatul SUA.
Recent, surse politice de la Washington afirmau că miliardarul Michael Bloomberg, fost primar al oraşului american New York, se pregăteşte să se înscrie în cursa Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului formaţiunii în scrutinul prezidenţial din 2020. Michael Bloomberg, în vârstă de 76 de ani, cu o avere estimată la peste 50 de miliarde de dolari, a analizat posibilitatea de a candida ca independent în 2012, dar a renunţat din teama de a nu fragmenta votul democraţilor.
Dacă va deveni candidat al Partidului Democrat, Michael Bloomberg îl va avea adversar pe republicanul Donald Trump, actualul preşedinte al Statelor Unite, conform Știripesurse.ro.