Lovitură devastatoare pentru Meghan Markle. Decizie neaşteptată a guvernului

Autorităţile canadiene au anunţat că nu vor asigura protecţia familiei prinţului Harry, care s-a mutat de peste două luni în această ţară, iar din luna aprilie, prinţul şi familia sa vor deveni cetăţeni privaţi. Prinţul Harry a declarat că, împreună cu Meghan şi cu fiul lor, Archie, va începe o nouă viaţă, “mai independentă” de casa regală britanică.

În prezent, cei trei sunt păziţi de poliţia regală canadiană. Reprezentanţii instituţiei au spus că au asigurat protecţia familiei prinţului la solicitarea poliţiei metropolitane din Marea Britanie, deoarece aceştia au în prezent statut de „persoane protejate la nivel internaţional”, scrie Page Six.

Cuplul princiar a emis un comunicat în care spune că au în continuare nevoie de protecţie, având în vedere faptul că prinţul Harry este membru al familiei regale britanice şi că ducesa este, la rândul ei, celebră. „Nu vor fi făcute publice alte detalii, fiind o informaţie secretă, din motive de securitate”, se mai arată în comunicat.

În luna ianuarie, premierul Justin Trudeau a spus că guvernul său „nu prea a fost” implicat în vreo negociere privind mutarea cuplului în Canada. Potrivit Mediafax, nu se cunosc informaţii despre costurile implicate de protejarea cuplului princiar.

Prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan de Sussex, îşi vor îndeplini îndatoririle regale oficiale până pe 31 martie. Harry şi Meghan au anunţat la începutul lunii ianuarie că renunţă la statutul de membri seniori ai familiei regale britanice şi că vor să devină independenţi din punct de vedere financiar.