Un important deputat PSD se alătură celor care critică modul în care partidul este condus și anunță că nu îl va susține pe Dragnea, în cazul în care acesta va dori să candideze la alegerile prezidențiale.
Răzvan Rotaru îi reproșează președintelui PSD stilul dictatorial și lipsa de comunicare cu structurile teritoriale ale partidului.
“S-a umplut paharul. Când a fost câte un coleg care a avut curajul, ați văzut ce a pățit. Au fost înlăturați. Pe Firea nu au cum să o înlăture, este un primar cu imagine foarte bună. A mai ieșit doamna Andronescu care și ea are o imagine foarte bună. Este greu să dai afară oameni cu o asemenea notoritate. Eu sper ca și la nivel local să înțeleagă că lucrurile au derapat destul de grav. Dacă președinta noastră nu va fi atentă la ceea ce se întâmplă în partid, vom avea de pierdut cu toții”, a declarat Răzvan Rotaru, potrivit B1.ro.
Întrebat dacă va susține candidatura lui Dragnea la președinția României, acesta a negat cu vehemență.
“Nu. Niciodată. Suntem în tabere diferite și nu gândim la fel. A lăsat să tergiverseze acest scandal la Botoșani. Nu îl voi susține”, a mai spus deputatul.
Până în acest moment liderii organizaţiilor din Giurgiu, Vaslui, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Bucureşti, Ilfov, Olt, Vrancea, Argeş, Buzău, Caraş Severin, Timiş şi a trei organizaţii de sector ar fi împotriva șefului PSD.