Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) condamnă politica de austeritate pe care noul Guvern al României intenţionează să o pună în aplicare şi se pregăteşte pentru declanşarea acţiunilor de protest în perioada următoare, potrivit unui comunicat al sindicaliştilor transmis joi.
Sindicaliştii atrag atenţia că, în condiţiile în care se anunţă creşteri substanţiale de preţuri după data de 1 ianuarie 2021, măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîţu condamnă personalul din învăţământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeaşi categorie profesională.
„După lovitura primită prin OUG 135/2020, în urma căreia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu data de 1 septembrie 2020, Guvernul Cîţu le anulează şi pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie şi de la data de 1 septembrie 2021. De asemenea, după 3 ani şi jumătate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenţie, gradaţie de merit, care lucrează în învăţământul special sau care predau în regim simultan, sunt incorect calculate, prin raportare la salariile de bază din anul 2016. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care poziţionarea funcţiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioară a acesteia!!! Aceasta este „răsplata” pentru efortul uriaş depus de personalul didactic în acest an, în care s-a introdus învăţarea online? Prin efortul personal, financiar şi material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotărilor din învăţământ cu dispozitivele tehnice necesare, aşa cum prevedea legea, fiind nevoiţi să lucreze de pe laptopurile şi telefoanele personale şi să găsească singuri soluţii de avarie, astfel încât procesul de predare- învăţare-evaluare să continue”, se spune în comunicat.
Salariații din învățământ, la limita subzistenţei
Puterea de cumpărare a salariaţilor din învăţământ, în condiţiile de faţă, îi plasează pe cei mai mulţi la limita subzistenţei, susţin sindicaliştii, prin raportarea la necesarul coşului minim de consum pentru un trai decent.
„Conform Legii 174/2020, un trai decent înseamnă ca o familie formată din doi adulţi şi doi copii trebuie să aibă un venit net lunar de aproximativ 7.000 de lei. Având în vedere că un astfel de venit este obţinut de o familie de cadre didactice care au o vechime de 35 de ani la catedră, este evident că cei mai mulţi angajaţi din sistemul de educaţie nu ajung la acest venit şi se încadrează în categoria celor cu un nivel de trai cu mult sub cel decent”, afirmă aceştia.
Întrucât acestea sunt o parte dintre nemulţumirile oamenilor din sistemul de învăţământ preuniversitar şi conform semnalelor primite, se doreşte declanşarea acţiunilor de protest în perioada următoare, spune FSLI.
„Nu se poate să acceptăm ca educaţia să fie din nou sacrificată, ori de câte ori bugetul ţării devine insuficient pentru asigurarea cheltuielilor cu salarizarea angajaţilor din aparatul de stat. Nu este primul guvern care, atunci când vorbeşte despre austeritate sau măsuri drastice de relansare a economiei, taie adânc în veniturile angajaţilor din sistemul de educaţie. Pentru noi amânarea celor două creşteri salariale care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 septembrie 2020 şi de la data de 1 septembrie 2021, raportată la scumpirea alimentelor şi a utilităţilor, înseamnă nu doar o amânare a măririlor salariale, ci o tăiere. Colegii noştri sunt, din nou, victimele unui sistem incoerent de guvernare. A fi un bun Executiv nu înseamnă să tai de pe listă sau să amâni, ci înseamnă să găseşti cea mai bună soluţie prin care angajaţii de care ai mare nevoie, cum sunt cei din învăţământ, să nu fie afectaţi! Orice atingere de acest gen a sistemului de educaţie înseamnă şubrezirea acestuia şi o deprofesionalizare a angajaţilor săi. În aceste condiţii protestele vor fi inevitabile, iar cei care se fac vinovaţi sunt cei aflaţi la conducerea acestei ţări!”, a declarat Simion Hăncescu, preşedinte FSLI.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ apără interesele a peste 165.000 de salariaţi din învăţământ.