Lovitură dură pentru Monica Anisie. Consiliul Naţional al Elevilor a desființat-o. Elevii au susținut că ministrul Educației se eschivează de la un dialog cu reprezentanţii, chiar dacă aceasta sa spus că îşi dedică întregul mandat tinerilor.
„În ciuda faptului că ne aflăm la final de an calendaristic, o perioadă foarte importantă pentru educaţia din România, o perioadă în care se conturează bugete şi se pun bazele semestrului al doilea, ministrul Educaţiei este de negăsit.
De la încheierea campaniei electorale şi a alegerilor parlamentare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a desfăşurat activitatea în mod netransparent, ignorând cu desăvârşire partenerii de dialog social.
Consiliul Naţional al Elevilor condamnă ferm atitudinea ministrului Educaţiei şi cercetării, Monica Anisie, care se eschivează de la un dialog cu reprezentanţii elevilor, deşi în luna noiembrie a anului trecut aceasta declara că îşi dedică întregul mandat tinerilor”, afirmă reprezentanţii CNE într-un comunicat de presă.
Consiliul Naţional al Elevilor au cerut viitorilor guvernanţi să consulte elevii din România atunci când se iau „decizii majore” pentru sistemul de învăţământ.
„Solicităm viitorilor guvernanţi să consulte elevii din România atunci când se iau decizii majore pentru sistemul de învăţământ, asigurându-se, în acelaşi timp, de faptul că următorul ministru al Educaţiei va fi capabil de un dialog transparent şi productiv cu reprezentanţii societăţii civile”, mai spune CNE.
Modificări în ceea ce privește examenul de Evaluare Națională
Ministerul Educației a făcut mai multe modificări în ceea ce privește examenul de Evaluare Națională ce va fi susținut în anul 2021. Este vorba despre o nouă programă de examen pentru una dintre discipline, ce a fost aprobată deja prin ordinul Ministrului Educației, Monica Anisie.
#EducațiaContinuă, Ministerul Educației și Cercetării și Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române organizează o serie de întâlniri online dedicate prezentării noii programe de examen pentru disciplina Limba și literatura română și a modalității de aplicare acesteia, în perspectiva examenului ce va fi susținut, în anul 2021, de elevii clasei a VIII-a. Noua programă a fost aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.472/10.03.2020, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Educației.