Lovitură fără precedent pentru Polonia! Suma uriașă pe care o are de plătit Bruxellesului
Această sancţiune financiară a fost cerută pe 7 septembrie de Comisia Europeană, căreia va trebui să-i fie plătită această sumă. Decizia se înscrie în gravul contencios dintre Bruxelles şi Polonia privind statul de drept şi independenţa justiţiei, informează La Libre.
Şeful guvernului conservator naţionalist polonez, Mateusz Morawiecki, s-a angajat să desfiinţeze camera disciplinară, a cărei desfiinţare a fost deja anunţată de Varşovia în august, dar care continuă să funcţioneze. Acest organism este acuzat de Bruxelles că subminează autonomia magistraţilor.
Activitățile camerei disciplinare a Curţii supreme trebuiau oprite
Pe 14 iulie, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) ordonase Poloniei să oprească imediat activităţile acestei camere.
Această decizie nefiind respectată, executivul european a cerut CJUE să impună sancţiuni, estimând că „sistemele de justiţie ale UE trebuie să fie independente şi echitabile.
„Respectarea măsurilor provizorii ordonate pe 14 iulie este necesară pentru a se evita un prejudiciu grav şi ireparabil contra ordinii juridice a Uniunii Europene cât şi a valorilor pe care este fondată Uniunea, în special cea a statului de drept”, a afirmat miercuri CJUE, cu sediul la Luxemburg.
Această lipsă de independenţă a justiţiei poloneze şi primatul legislaţiei europene asupra legislaţiei naţionale au fost unul din subiectele dominante ale summitului european al celor 27 de la sfârşitul săptămânii trecute.
Polonia este de mai mult timp în conflict cu Bruxellesul
Varşovia este în conflict cu Bruxellesul de mai mulţi ani legat de reforme ale justiţiei începute de partidul conservator naţionalist la putere (PiS), acuzate că subminează independenţa judecătorilor.
Tensiunile au crescut de la o decizie din 7 octombrie a Tribunalului constituţional polonez, care a decretat anumite articole ale tratatelor europene incompatibile cu Constituţia naţională. O decizie denunţată de Bruxelles drept un atac fără precedent contra primatului legislaţiei europene şi competenţei CJUE.