Vladimir Putin are parte de o nouă lovitură, după ce o apropiată a acestuia a decis să își dea demisia, la scurt timp după ce fostul cancelar german Gerhard Schroeder a părăsit consiliul de administrație pe fondul legăturilor strânse pe care le are cu liderul de la Kremlin.
Lovitură fără precedent pentru Putin! Și-a dat imediat demisia. Nimeni nu se aștepta
Gigantul petrolier de stat rus Rosneft a confirmat că fostul ministru de Externe al Austriei, Karin Kneissl, la a cărei nuntă din 2018 a participat președintele Vladimir Putin, a părăsit consiliul de administrație al companiei.
Karin Kneissl a ținut deja prima pagină a ziarelor în ceea ce privește Rusia, când imaginile cu ea dansând cu președintele rus la nunta sa au fost împrăștiate în ziarele din întreaga lume.
Presa austriacă a scos la iveală faptul că Vladimir Putin i-a dat în dar cercei de aur alb ornați cu safire, care ajung la valoarea de 50.000 de euro. În luna februarie a anului 2020, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe a declarat că cerceii se află în rezervele guvernului, scrie Radio Free Europe.
Karin Kneissl nu va candida pentru un alt mandat
Compania a precizat într-o declarație din 23 mai că Kneissl a demisionat cu trei zile înainte și că nu va încerca să își reînnoiască poziția în consiliul de administrație pentru un al doilea mandat.
Ea a declarat, în cursul zilei de vineri, că nu a părăsit compania din luna martie pentru că trebuia să îți respecte obligația unui mandat pe un an.
„În martie, nu am demisionat deoarece nu este stilul meu să părăsesc barca în mijlocul furtunii”, a afirmat ea pentru France Presse.
Demisia sa vine după ce fostul cancelar german Gerhard Schroeder a părăsit consiliul de administrație sub presiunea legislatorilor din Bundestag, care anunțaseră că își va pierde biroul și personalul finanțat din banii contribuabililor, pe fondul controversei legate de legăturile sale strânse cu Rusia.
Karin Kneissl a fost confirmată în consiliul de administrație al Rosneft în calitate de director independent în iunie 2021, iar mișcarea a stârnit imediat suspiciuni, deoarece a avut loc într-un moment în care Uniunea Europeană era în dezacord cu Moscova din cauza anexării regiunii ucrainene Crimeea și a altor probleme.
Karin Kneissl și-a dat demisia din guvern în 2019
Karin Kneissl, o expertă în Orientul Mijlociu fără afiliere politică, a fost numită în postul de ministru de către Partidul Libertății, de extremă dreapta, care avea un acord de cooperare cu partidul lui Putin, Rusia Unită, însă a părăsit guvernul în 2019.
Potrivit site-ului personal al acesteia, femeia în vârstă de 57 de ani a fost intervievată recent de postul media RT, susținut de Kremlin, pentru care a scris mai multe articole de opinie.