Lovitură fără precedent pentru Vladimir Putin! Potrivit ultimului sondaj al Centrului de sondare a opiniei publice Levada, din ce în ce mia puțini ruși au încredere în Vladimir Putin.
Centrul Levada arată că nivelul de încredere în şeful statului rus a scăzut constant în ultimii doi ani, după ce în noiembrie 2017 era de 59%. În prezent, nivelul de încredere se situează la 29%.
În august-octombrie 2020, nivelul de încredere în Putin se menţinuse constant la 33-34%, iar valoarea minimă a fost înregistrată de sociologi în iulie, când doar 23% dintre intervievaţi au declarat că au încredere în preşedintele rus.
Conform aceleiaşi anchete, pentru prima oară procentul de încredere în opozantul rus Aleksei Navalnîi (5%) l-a depăşit pe cel în liderul comuniştilor ruşi Ghennadi Ziuganov (4%), informează agerpres.ro.
Chiar dacă nivelul de încredere a scăzut, Vladimir Putin continuă să fie pe primul loc pe lista politicienilor de încredere
Lovitură dură pentru Vladimir Putin. Proporţia ruşilor care aprobă pe ansamblu activitatea lui Putin în calitate de preşedinte este destul de ridicată, situându-se la 64%, doar 34% dintre cei intervievaţi exprimându-şi dezaprobarea. Aceste cifre au rămas practic neschimbate în ultimii doi ani.
Dintre persoanele chestionate cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, 51% aprobă activitatea lui Putin în calitate de preşedinte, 46% o dezaprobă. În ultimii trei ani, nivelul de aprobare a lui Putin la această categorie de vârstă a scăzut cu aproape o treime. Astfel, în ianuarie 2018, 80% dintre tinerii ruşi i-au aprobat activitatea, în timp ce 18% au exprimat o opinie contrară.
Potrivit Centrului Levada, cota de încredere în Vladimir Putin a atins cel mai înalt nivel în 2015, ajungând la circa 80%, la un an după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.
Lovitură dură pentru Vladimir Putin! Cum s-a ajuns în această situație?
Între 17-24 ianuarie a.c., nivelul de încredere în preşedintele rus Vladimir Putin a scăzut de la 55% la 53%, indicase Fundaţia de cercetare „Opinia publică”, în urma lansării filmului-anchetă „Palat pentru Putin” de către Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK) al lui Navalnîi şi a protestelor în masă în sprijinul acestuia.
Aleksei Navalnîi a fost arestat la 17 ianuarie la sosirea la Moscova din Germania, unde primise îngrijiri după ce fusese otrăvit cu agent neurotoxic din familia Noviciok în luna august. Marţi, el a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare într-un dosar datând din 2014, când primise o sentinţă de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Autorităţile penitenciare ruse l-au acuzat că ar fi încălcat măsuri ale controlului judiciar.
Centrul de sondare a opiniei publice Levada este considerat „agent al străinătăţii” de către autorităţile ruse, la fel ca multe alte organizaţii neguvernamentale şi chiar persoane, pe motiv că ar primi finanţare din afara ţării, conform actualei legislaţii ruse, observatori ruşi independenţi calificând această lege drept o tentativă a guvernului rus de a limita libertăţile societăţii civile.