Şoferii iubitori de maşini clasice, cu motoare pe benzină sau motorină, dar şi cei care au început să prefere soluţiile hibride, mai prietenoase cu mediul, primesc o lovitură dură din partea Guvernului britanic. Aceste maşini vor fi interzise mai devreme decât se credea.
După Brexit, considerat de mulţi dintre britanici o soluţie nefericită, o altă veste vine să-i nemulţumească, cel mai probabil, pe mulţi dintre cei care locuiesc în Regatul Unit: premierul Boris Johnson a anunţat, marţi, că maşinile noi cu motoare pe benzină, motorină, precum şi cele hibride nu vor mai putea fi comercializate în această ţară începând cu 2035, cu 5 ani mai devreme decât se plănuise iniţial.
Modificarea vine după ce experţii au spus că dacă se menţine termenul iniţial de 2040, atunci este prea târziu pentru a atinge ţinta de zero emisii de carbon stabilită pentru anul 2050, potrivit BBC.
Premierul britanic a prezentat aceste planuri la în cadrul unui eveniment dedicat summit-ul Naţiunilor Unite privind schimbările climatice care va avea loc în luna noiembrie la Glasgow. Este vorba de summit-ul annual COP26, dedicat evaluării progeselor făcute în cadrul luptei împotriva schimbărilor climatice.
Ce soluţii le rămân britanicilor după anul 2035
Boris Johnson a mai precizat că, dacă va fi posibil, interdicţia ce priveşte maşinile diesel şi cele pe benzină ar putea fi aplicată chiar înainte de 2035. Vehiculele hibride au fost acum pentru prima oară introduse în planul Guvernului britanic, care a fost iniţial anunţat în iulie 2017.
Locuitorii Regatului Unit vor putea achiziţiona, după intrarea în vigoare a interdicţiilor, doar maşini electrice sau pe hidrogen.
Pe de altă parte, Guvernul din Scoţia nu are puterea să interzică maşinile noi pe benzină sau motorină, însă a promis să descurajeze folosirea lor până în anul 2032, cu măsuri precum extinderea reţelelor de încărcare pentru autovehiculele electrice.