Membrii noilor completuri de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) sunt desemnaţi joi, prin tragere la sorţi. Şedinţa este publică şi începe după ora 9.30.

Reprezentanţii ICCJ au anunţat că joi, de la ora 9.30, la sediul instituţiei, în Sala Secţiilor Unite, vor avea loc tragerile la sorţi pentru desemnarea membrilor Completurilor de cinci judecători pentru anul 2018, printre care și cei din procesul lui Dragnea.

Curtea Constituţională a admis în 7 noiembrie sesizarea Guvernului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu formarea completelor de cinci judecători judecători, ceea ce ar însemna că, în conformitate cu decizia Curţii, completele ar trebui refăcute. Ulterior, a fost publicată şi motivarea deciziei, conform căreia ICCJ urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători.

În 9 noiembrie s-a desfăşurat o nouă tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători de la ICCJ, astfel că cel care judecă dosarul lui Liviu Dragnea mai are doar un judecător din vechea componenţă. Preşedinta ICCJ Cristina Tarcea a afirmat atucni că speră ca astfel să se încheie epopeea acestor completuri, deşi are dubii că acest lucru se va întâmpla.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 23 noiembrie, anularea hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza căreia au fost trase la sorţi noile completuri de cinci judecători. De asemenea, instanţa a decis suspendarea executării acestei hotărâri, procesele aflate pe rol la aceste completuri fiind suspendate. Curtea de Apel Bucureşti a admis astfel acţiunea depusă în instanţă de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a contestat tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, în 28 noiembrie,Adunarea Generală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a transmnis că există un blocaj în funcţionarea completurilor de 5 judecători care nu-şi pot desfăşura activitatea, iar la şedinţele din 3 şi 10 decembrie s-au prezentat judecătorii din completurile extrase în luna noiembrie, acordând noi termene de judecată.

 

Toate procesele de la completurile de 5 judecători de la ICCJ, printre care cele ale lui Liviu Dragnea, Toni Greblă, Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc, Sebastian Ghiţă, au fost amânate în 3 decembrie pentru data de 14 ianuarie.

Săptămâna trecută, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât să recomande înfiinţarea unui „număr optim” de completuri de cinci judecători, „cel puţin 3 completuri în materie penală şi 3 completuri în alte materii decât cea penală, care să asigure conformarea cu exigenţele expuse în decizia Curţii Constituţionale”. Conform hotărârii, judecătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, iar toate dosarele aflate pe rolul ICCJ, de competenţa completurilor de 5 judecători, „înfiinţate din anul 2014 şi până în prezent, se repartizează aleatoriu, în sistem informatizat, completurilor nou înfiinţate de 5 judecători”.

Curtea a anunţat că a admis sesizarea formulată de prim-ministru şi „a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr.3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.255/2013”.

Potrivit comunicatului CCR, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018”.

În motivarea publicată în 29 noiembrie, ”Curtea constată că pot fi identificate, în principal, două categorii de cauze la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după cum vor fi redate mai jos. Prima categorie de cauze este reprezentată de cele aflate deja pe rolul Completurilor de 5 judecători, cu privire la care Curtea nu a fost sesizată, dar constată că este necesară o abordare unitară şi coerentă a tuturor aspectelor procedurale existente. Cu privire la acestea, Curtea constată că 4 membri ai Completurilor de 5 judecători (precum şi toţi membrii supleanţi) au fost desemnaţi aleatoriu, prin tragere la sorţi, în timp ce cel de-al cincilea nu a fost desemnat aleatoriu, ci, prin hotărâri succesive ale colegiului de conducere din 2014 până în prezent, acesta a fost introdus ca membru de drept al completului, pe care l-a şi prezidat”.

De asemenea, tragerea la sorţi se va realiza dintre toţi judecătorii în funcţie ai secţiei/ secţiilor respective.

”Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018”, stabileşte CCR.