Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea speră ca PNL va urma în Guvernul condus de Marcel Ciolacu modelul de integritate impus de către formațiunea pe care o reprezintă. Iată ce a sugerat social-democratul.
PSD speră ca modelul de integritate pe care l-a impus în rândul propriilor membri să fie urmat în viitorul Guvern condus de Marcel Ciolacu și de către reprezentanții PNL, a afirmat vicepreședintele social-democrat Gabriel Zetea.
Despre ce sunt tensiunile între partidele de guvernare
PSD a lansat în ultima perioadă mai multe critici la adresa unor miniștri liberali: Lucian Bode, Cătălin Predoiu și Virgil Popescu.
„Vorbim despre o coaliție, în care fiecare partid are libertatea în a-și promova oamenii de partid. Noi ce spunem este că în interiorul PSD am instaurat standarde de integritate pentru cei care reprezintă partidul la cel mai înalt nivel, mai ales în interiorul Guvernului. Am spus nu o dată, dacă oameni asupra cărora planează suspiciuni de integritate, anchete de presă care arată, chiar și fără decizii ale instanțelor, arată niște probleme foarte mari, iar acei oameni reprezintă România în dosare importante, așa cum este de exemplu dosarul Schengen, acești oameni, acești miniștri, dacă ar fi membri ai PSD, n-ar mai fi făcut parte din Guvern.”, a declarat pentru RFI Gabriel Zetea, întrebat dacă asta înseamnă că după rocada din luna mai este exclus ca viitorul premier Marcel Ciolacu să-i păstreze în funcție pe cei trei.
Presa din străinătate vorbește despre problemele de integritate ale unor miniștri români
Gabriel Zetea a precizat că PSD speră ca modelul de integritate pe care l-a impus în rândul membrilor săi să fie urmat în viitorul Guvern Ciolacu și de către liberali.
„E foarte dificil să vorbim despre o poziție de forță, o schimbare de strategie pe care România poate să o aibă în fața partenerilor europeni, atâta vreme cât în unul dintre cele mai importante ziare ale Europei, așa cum este Le Monde, apar articole de presă care vorbesc despre problemele de integritate ale unor miniștri care gestionează acest dosar important al României. Ar trebui să eliminăm aceste vulnerabilități din Guvernul României.
Nimeni nu spune că acești oameni sunt vinovați, dar pot să facă un pas în lateral, până la momentul în care acuzațiile care li se aduc sunt dovedite într-un fel sau în altul în instanță, fără a aduce această presiune suplimentară din afară, o presiune care vine în urma activităților personale și nu ca și ministru, ne putem lipsi de această presiune la nivelul Guvernului, pentru ca Guvernul să poată să funcționeze mult mai bine.”, a adăugat social-democratul. Zetea a admis că PSD nu poate să ceară oficial PNL, în coaliție, să nu-i nominalizeze pe liberalii respectivi în viitorul Guvern Ciolacu.