Se rupe PSD-ul, iar fostul șef, Liviu Dragnea pierde toată puterea în partid. Surse politice din interiorul formațiunii anunță finalul erei Dragnea. Marcel Ciolacu vrea să facă schimbări importante în interior.
Dragnea pierde puterea
Partidul va abandona total lupta cu „statul paralel“ și va abroga legea care a deschis porţile puşcăriilor, se va delimita de Secţia Specială pentru magistraţi, Florin Iordache şi Eugen Nicolicea vor fi trecuţi „în rezervă“, iar liderii care au jignit diaspora vor fi sancţionaţi. Urmează un moment T0, anunță mai multe surse politice, conform adevărul.ro.
„Vom lua distanţă de toate subiectele care ne-au afectat în ultimii an. În capul listei se află Justiţia şi diaspora. Marcel Ciolacu îşi propune o resetare a partidului“, susţine unul dintre parlamentarii PSD, conform sursei citate.
Primul pas este că deputaţii PSD din Comisia Juridică au votat pentru abrogarea recursului compensatoriu, legea care a scos din puşcării peste 20.000 de infractori. Florin Iordache şi Eugen Nicolicea s-au trezit într-o situaţie ridicolă: din cei mai aprigi susţinători ai recursului compensatoriu pe vremea lui Dragnea, cei doi au votat împotriva operei lor politice la cerinţa noului şef, Marcel Ciolacu. De altfel, cei doi vor fi retraşi din prim-planul PSD, astfel încât să nu mai dăuneze grav sănătăţii partidului.
S-a decis însă și în privința Secției Speciale. „Dacă noua conducere a CSM va susţine desfiinţarea Secţiei Speciale, PSD se va conforma. Dacă nu, vom încuraja ca Secţia să fie condusă de un magistrat independent şi să funcţioneze sub autoritatea procurorului general. Nu mai putem fi avocaţii unor proiecte care ne-au adus la 20%. Fie înţelegem să ne reformăm, fie vom rămâne ani buni în Opoziţie“, explică sursele citate.