Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că în actualul proces care va avea loc luni va fi achitat dacă judecătorii „vor rezista la presiuni”, el declarându-se „complet nevinovat”.
„Acum, în acest proces vă spun foarte simplu: oraşul ăsta nu e atât de mare pe cât pare. Sunt oameni care vorbesc din instituţii şi se ştie. Suntem mulţi care ştim. Presiunile sunt inimaginabile pe marginea acestui proces. (…) Vin de la instituţii. Şi atunci, dacă judecătorii din complet vor rezista la presiuni, nu poate să fie decât achitare, pentru că sunt complet nevinovat. Nu este nicio probă, absolut nicio probă care să mă incrimineze. Absolut niciuna. Nu vreau să intru în chestiuni juridice. Am întrebat şi eu avocaţii. (…) Şi mi-au spus: ‘Dom’le, primul complet care te-a condamnat nu există oficial’. Orice complet care se formează trebuie să aibă în spate o hotărâre al Colegiului de conducere de la Înalta Curte care se publică în Monitorul Oficial. Aia nu există. A plecat o doamnă judecătoare din complet, a venit un domn judecător Epure, care, sigur, a şi susţinut condamnarea, n-a fost numit aleatoriu şi nici nu există o hotărâre în care să apară acest nume că ar fi fost inclus în complet. Şi ei (n.r. – avocaţii) spuneau: e cauză de nulitate, clară, limpede. Mă rog, nu ştiu alte detalii şi nici nu vreau să interpretez foarte mult asta, pentru că nu sunt jurist. Presiunea este foarte mare”, a spus Dragnea.
Potrivit acestuia „speţa este ruşinoasă”. „Dacă judecătorii sunt lăsaţi liberi, o să fiu achitat, dacă nu rezistă la presiuni, Dumnezeu cu mila!”, a adăugat Dragnea.
El a mai relatat că a fost întrebat de avocaţi dacă doreşte să plătească o treime din prejudiciu, aproximativ 30.000 de lei, şi că a refuzat.
„Am zis că nu pot şi risc, chiar dacă merg la puşcărie. Nu e vorba de bani. Fosta mea soţie a fost exonerată. Nu pot să-mi bat joc de mine. (…) De ce să plătesc dacă sunt nevinovat? Atunci înseamnă că tot ce spun e minciună. Şi eu mă bat ca un om în ţara asta când este dat în judecată să meargă cu fruntea sus şi să doarmă liniştit: ‘Sunt nevinovat. Nu am ce să păţesc’. Nu am vrut să fac compromisuri. (…) Dacă făceam compromisul cu serviciile, eram un om liniştit. Le puneam PSD pe tavă. (…) O lăsam mai uşor cu multinaţionalele. Nu vreau să trec prin viaţă aşa, aiurea. (…) Nu suma a fost problema. Nu puteam să fac acest compromis”, a precizat Dragnea.
Liderul PSD consideră că el a fost condamnat în dosarul referitor la referendum „pentru ceea ce face Iohannis acum”.
Întrebat joi seara, la Antena 3, despre starea de spirit referitoare la sentinţa definitivă în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman care ar putea fi pronunţată luni, Dragnea a spus: „Eu sunt tăbăcit. Din păcate nu e prima dată când mi se întâmplă. Eu am fost condamnat pentru ceea ce face Iohannis acum. Eu am fost condamnat nu pentru fraudă la referendum, cum minte Iohannis, ci pentru că mi s-a spus că prin îndemnul meu de a veni lumea la vot, îndemn pe care îl făceau şi televiziunile şi îl fac şi acum, militanţii PSD ar fi putut studia listele electorale permanente, care oricum erau publice şi prin asta ar fi putut afla nişte date personale şi ar fi putut încălca legea datelor cu caracter personal. Pentru asta am fost eu condamnat. Ce fraudă la referendum? S-a spus atunci. Era o prostie. N-am fraudat nimic, nici nu aveam cum”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru 27 mai pronunţarea sentinţei definitive în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea.