Premierul demis, Ludovic Orban, s a dat asigurări că România este guvernată în acest moment, în ciuda crizei politice prin care trece. Joi au loc consultări la Cotroceni, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.
Premierul demis, Ludovic Orban, a declarat joi că propunerea PNL pentru postul de premier este tot Ludovic Orban.
”Obiectivul PNL este de a face posibile alegerile anticipate, de a începlini condițiile necesare pentru a-i permite președintelui Klaus Iohannis să ajungă la dizolvarea Parlamentului.
”România este guvernată”
Am hotărât mandatul PNL pentru consultările de la Cotroceni. Propunerea de prim-ministru este președintele PNL, adică subsemnatul. De asemenea, delegația PNL va transmite președintelui susținerea pentru alegerile anticipate”, a spus Ludovic Orban.
Președintele PNL a afirmat că România este în acest moment prizoniera PSD și, pentru a remedia acest neajuns, este nevoie de alegeri anticipate, pentru ca poporul să poată decide.
De asemenea, Premierul demis a dat asigurări că România este guvernată, în ciuda succesului moțiunii de cenzură de miercuri, iar Guvernul interimar își îndeplinește datoriile față de cetățeni.
Consultări cu final așteptat
Trebuie precizat că Președintele Klaus Iohannis i-a invitat joi pe președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.
Iohannis a anunţat miercuri că, după consultări, ”probabil va anunța deja persoana desemnată pentru a forma un nou Guvern”.
”Este nevoie de câţiva paşi politici şi vor fi făcuţi într-o succesiune foarte rapidă. Voi convoca partidele parlamentare la o sesiune de consultări care începe mâine, la ora 12,00. Mâine seară, după ce voi termina toate consultările, probabil că voi anunţa deja persoana desemnată pentru a forma un nou Guvern”, a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Iohannis a anunțat deja că PSD trebuie să rămână în opoziție și că va desemna tot propunerea liberalilor.