Europa pregătește o lovitură puternică pentru Rusia în cadrul războiului declanșat în Ucraina. Vladimir Putin va fi devastat în momentul în care va afla informația. Despre ce este vorba?
Rusia primește o nouă lovitură din partea Europei. Anunțul a fost făcut în urmă cu doar câteva momente de către șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.
Acesta a anunțat, în cursul zilei de vineri, că blocul comunitar va furniza Ucrainei un nou ajutor militar. În ceea ce privește valoarea noului ajutor, aceasta se ridică la suma de 500 de milioane de euro.
Totodată, oficialul european a mai adăugat și că în speră ca în următoarele zile să se ajungă și la un acord în ceea ce privește embargoul asupra petrolului rusesc, scrie Reuters.
UE oferă un nou ajutor Ucrainei
„Sunt sigur că vom ajunge la un acord. Avem nevoie de el şi îl vom obține. Trebuie să scăpăm de dependența de petrolul rus”, a declarat Borrell, care a mai subliniat și că dacă nu va exista un acord la nivel de ambasadori, „luni când se vor întâlni miniştrii (de externe) vor trebui să se dea un impuls politic”.
Declarațiile acestuia au fost făcute într-o discuţie cu presa în marja reuniunii miniştrilor de externe ai G7 de la Weissenhaus (nordul Germaniei). Totodată, el a vorbit și despre ce prevede noul sprijin militar pentru Ucraina.
Potrivit acestuia, banii vor fi pentru armament greu cum sunt tancurile. Totodată, el a mai amintit și de faptul că ajutorul total livrat până acum de UE se va ridica astfel la circa 2 miliarde de euro. Odată cu noua decizie luată, oficialul UE susține că presiunea asupra Rusiei va fi și mai mare.
„Un nou impuls pentru sprijin militar. (Va fi) mai mare presiune asupra Rusiei, cu sancţiuni economice şi continuarea izolării internaţionale a Rusiei şi combaterea dezinformării”, a spus el.
Războiul din Ucraina se degradează
Menționăm faptul că situația războiului din Ucraina se degradează de la un moment la altul. Din cauza îngrijorărilor din ultimele două luni, țări precum Finlanda și Suedia și-au exprimat dorința de a adera la NATO, lucru care a generat o revoltă în Rusia, care a transmis avertismente pe bandă rulantă.
„Rusia va fi forțată să ia măsuri de retorsiune, atât de natură tehnico-militară, cât și de altă natură, pentru a opri apariția amenințărilor la adresa securității sale naționale”, a declarat ministerul de externe rus.
Totodată, Medvedev a amenințat cu posibilitatea tranziției către un război nuclear în cazul în care NATO va continua să ajute Ucraina.
„Pomparea Ucrainei de către țările NATO cu arme crește probabilitatea unei tranziții la un război nuclear cu drepturi depline”, a declarat Dmitri Medvedev, actualul vicepreședinte Consiliului de Securitate, pe canalul său de Telegram.