Lovitură grea pentru Klaus Iohannis. Șeful statului a scăzut în ochii românilor în ultimele luni de zile. Ce s-a întâmplat chiar după rezultatul alegerilor parlamentare?
Un sondaj realizat de IRES scoatea la iveală așteptările și încrederea pe care românii o au față de oamenii importanți din stat. Conform sursei citate, încrederea românilor în preşedintele Klaus Iohannis este în scădere faţă de luna iunie.
De menționat este faptul că, sondajul face o radiografie a stării de spirit și a climatului social din România la zece luni de la înregistrarea primului caz de COVID-19 în țara noastră (26 februarie 2020).
Astfel, potrivit sursei citate, gradul de încredere al românilor în preşedintele Klaus Iohannis a scăzut simţitor.
Mai exact, dacă în luna iunie a acestui an, 47 la sută dintre români erau destul de mulţumiţi de preşedinte, șase luni mai târziu, în luna decembrie încrederea acestora a scăzut la 35 la sută. În ceea ce îi priveşte pe cei foarte nemulţumiţi de Klaus Iohannis, numărul acestora a crescut, de la 17 la sută cât era în iunie, la 24 la sută în decembrie, semn că există un motiv care a cauzat această reticență.
Totuși, și cei care sunt „destul de nemulţumiţi”, sunt mai mulţi în luna decembrie 2020. Dacă în iunie, doar 21 la sută dintre repondenţi intrau la această categorie, acum numărul lor a crescut la 24 la sută.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1145 de persoane, în perioada 12-14 decembrie 2020.
În cine au românii încredere
În urmă cu doar câteva zile, sociologul Marius Pieleanu a prezentat, în avanpremieră, câteva dintre rezultatele unui sondaj pe care Avangarde îl va prezenta oficial săptămâna viitoare şi care măsoară încrederea românilor în personalităţi publice.
Se pare că românii au mai multă încredere în persoanele implicate în sistemul sanitar, decât în președinte.
„Pe primul loc este Raed Arafat, înaintea preşedintelui Klaus Iohannis. Şi mai este cineva înaintea preşedintelui Iohannis: Alexandru Rafila”, a precizat Marius Pieleanu.
El a spus că poziţia fruntaşă a medicilor Arafat şi Rafila în topul încrederii trebuie privită în contextul pademiei de coronavirus.
Pieleanu a mai spus că, în topul personalităţilor, Patriarhul Daniel se bucură de un nivel înalt de încredere. El a amintit că încrederea în biserică a crescut în perioada pandemiei.
Sociologul a comentat şi procentajul mic atras de principalii candidaţi nominalizaţi de partide pentru funcţia de prim-ministru: dintre cei chestionaţi, doar 12% spun că Florin Cîţu ar fi potrivit să conducă guvernul. 15% îl consideră potrivit pe Alexandru Rafila, 8% pe Dacian Cioloş şi 5% pe Nicolae Ciucă, potrivit unui sondaj Avangarde.