Lovitură grea pentru șoferi. Cât cresc amenzile începând cu luna aceasta

Lovitură grea pentru șoferi. Vor scoate din buzunar mai mulți bani dacă încalcă legea. La cât cresc amenzile începând cu luna aceasta?

Începând cu luna aceasta, amenzile de circulație vor crește substanțial din cauza amânării intrării în vigoare a modificărilor la OUG 114, contestate la CCR, şi a creşterii salariului minim.

Astfel, de la 1 ianuarie 2020, punctul de amendă se va majora de la 145 lei la 223 lei. În plus, potrivit proiectului de lege pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament şi prin care valoarea punctului de amendă era îngheţat şi pentru 2020 la valoarea de 145 lei a fost atacat la Curtea Constituţională de către PSD, iar preşedintele nu îl poate promulga până la decizia Curţii.

Pe de altă parte, amânarea intrării în vigoare a proiectului are ca efect majorarea indemnizaţiilor demnitarilor, care vor creşte o dată cu majorarea salariului minim, şi majorarea cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă, scrie Profit.ro.

Salariu minim brut, majorat

Salariul minim brut lunar va creşte de la 2.080 lei la 2.230 lei începând cu 1 ianuarie 2020.

Proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 114/2018, pe care Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament şi prin care sunt eliminate taxele şi obligaţiile impuse de Guvernul Dăncilă în domeniul bancar, energetic şi al fondurilor de pensii private, a fost contestat luni, atât pe formă, cât şi pe fond, de PSD, la Curtea Constituţională, astfel că nu va nu va putea intra în vigoare înaintea unei decizii a Curţii.

Prin urmare, cum proiectul nu poate intra în vigoare, valoarea punctului de amendă se va calcula la 10% din salariul minim brut în vigoare la 1 ianuarie 2020 şi va fi în cuantum 223 lei, reprezentând o majorare de aproape 54% faţă de nivelul actual, notează Profit.ro.