Simona Halep încă așteaptă un verdict în cazul de dopaj. În funcție de acesta, va afla dacă va putea participa la ultimul Grand Slam al anului. US Open 2023 va începe la sfârșitul acestei luni, iar organizatorii anunță premii record, în valoare totală de 65 de milioane de dolari, cu 8% mai mult față de ediția din 2022. Turneul de la New York celebrează cinci decenii de egalitate a plăților pentru jucători și jucătoare la Flushing Meadows.
Premii record la US Open 2023
Campionul și campioana din acest an vor pleca acasă cu un cec în valoare de trei milioane de dolari.
Tuturor jucătorilor care vor accede în tabloul principal le va reveni suma minimă de 81.500 de dolari, mai mare cu 44% faţă de ediţia din 2019, când premiul minim a fost de 58.000 de dolari.
Faza calificărilor va oferi, de asemenea, premii importante, în valoare de 22.000 de dolari pentru cei care vor disputa primul tur şi 45.000 de dolari pentru cei care vor accede în turul al treilea.
Va juca Simona Halep la US Open 2023?
Simona Halep (31 de ani, locul 58 WTA), a fost inclusă pe lista participanților la US Open 2023, chiar dacă este suspendată provizoriu pentru dopaj. Aceasta va putea juca la News York dacă tribunalul independent Sport Resolutions din Londra va da un verdict în timp util.
Potrivit organizatorilor turneului, regulile pentru un Grand Slam îi permit oricărui sportiv care este suspendat provizoriu să se înscrie pe lista inițială. În cazul în care jucătorului respectiv nu i se ridică suspendarea provizorie până la începutul turneului, sportivul respectiv este automat retras de pe listă, înainte de tragerea la sorți a calificărilor și tabloului principal.
US Open a fost prima competiție sportivă cu premii egale la masculin și la feminin
US Open a devenit în anul 1973 primul turneu în care valoarea premiilor a fost egală pentru jucători și jucătoare. Câștigătorii trofeelor la masculin și la feminin au plecat acasă cu un cec în valoare de 25.000 de dolari.
Românul Ilie Năstase a cucerit titlul US Open în anul 1972, învingându-l pe în finală pe americanul Arthur Ashe, într-un meci în cinci seturi (3-6, 6-3, 6-7, 6-4, 6-3). Acesta a câștigat atunci un premiu în valoare de 25.000 de dolari, în timp ce americanca Billie Jean King a plecat acasă cu 10.000 de dolari după câștigarea trofeului la feminin.
Premii US Open 2023
Iată care vor fi, anul acesta, premiile în funcție de fiecare tur:
- Campion / Campioană: $3,000,000
- Finalist / Finalistă : $1,500,000
- Semifinalist / Semifinalistă : $775,000
- Sferturi: $455,000
- Optimi: $284,000