Vești proaste pentru șoferi! Aleșii pregătesc un proiect de lege care le-ar putea aduce mari probleme și amenzi usturătoare. Inițiativa vine în contextul numărului foarte mare de accidente.
Este vorba despre o inițiativă legislativă prin care se propune ca maginile surprinse cu telefonul mobil sau cu camera instalată pe bordul mașinii să devină probe pentru autorități.
Legea este gândită de un deputat USR. Acesta susține că în acest fel multe accidente vor putea fi soluționate mai ușor.
“Se impune actualizarea şi modificarea Codului Rutier în sensul în care constatarea contravențiilor să se poată face şi cu ajutorul înregistrărilor de pe mijloacele tehnice video aparținând participanților la trafic, chiar dacă aceste mijloace nu sunt certificate, cu condiția ca proba video sa fie însoțită de declarația participantului la trafic care o furnizează, că înregistrarea video este reală şi autentică”.
Inițiatorul mai susține că legea trebuie să fie adusă în pas cu tehnologia, mai ales că foarte mulți conducători auto folosesc cameră de bord.
Concret, autoritățile ar putea folosi aceste imagini dacă acestea conțin elemente de identificare a mașinii, a datei, orei și locului, precum și o sesizare din partea persoanei care a realizat filmarea.
În cazul în care proiectul va trece, Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se va modifica astfel:
„201 Mijloc tehnic video – dispozitiv folosit de participantul la trafic, chiar dacă nu este certificat, omologat şi verificat metrologic, care produce o înregistrare tehnică video, prin intermediul căreia se atestă desfăşurarea unui eveniment, şi cu ajutorul căreia se probează încălcări ale unor reguli de circulație, altele decât cele referitoare la nerespectarea vitezei maxime admise.”
După alineatul (2) al articolului 109, se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:
„(21) Constatarea contravențiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice video folosite de participanții la trafic, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii şi modelului vehiculului implicat în săvârșirea contravenției, precum şi a datei, orei şi locului săvârșirii contravenției, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
După alineatul (3) al articolului 109, se introduce un nou alineat, alin. (31), cu următorul cuprins:
„(31) În cazurile prevăzute la alin. (21), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul; pentru constatarea contravenției este necesară şi declarația participantului la trafic asupra faptelor ce constituie obiectul contravenției şi asupra autenticității și veridicității înregistrării tehnice video furnizate, precum şi confirmarea faptelor de către martori, dacă există, menționându-se acestea în procesul-verbal de constatare a contravenției.“
În prezent, proiectul se află în dezbatere în Parlament. Pentru a intra în vigoare trebuie să fie adoptat de ambele camere, să fie promulgat de președinte și publicat în MT.