Aceasta este opinia lui Gwendoline Delbos-Corfield, o eurodeputată franceză din partea Grupului Verzilor, care redactează o altă rezoluție în numele Parlamentului European, cu privire la faptul că valorile fundamentale ale țării sunt grav subminate.
Versiunea finală a raportului urmează să fie prezentată miercuri
O schiță a raportului său va fi prezentată miercuri în Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European. Versiunea finală va fi elaborată după depunerea amendamentelor și votul în comisie și apoi în plen, transmite Nepszava.
În raportul din 2018, Comisia Europeană își exprima îngrijorările în 12 domenii, începând de la funcționarea sistemului constituțional, corupție, incompatibilitate, conflicte de interese şi până la libertatea de exprimare și a vieţii științifice, şi a solicitat Consiliului UE al miniștrilor statelor membre să demareze procedura conform Articolului 7 din Tratatul UE împotriva Ungariei din cauza riscurilor privind promovarea valorilor UE.
Guvernele țărilor Uniunii Europene au lansat un proces în care, în prima fază, liderii de portofoliu organizează dezbateri și audieri regulate, iar ulterior fac recomandări și, în cele din urmă, privează guvernul ungar de dreptul de vot dacă consideră că obiecțiile Parlamentului sunt justificate. Cu toate acestea, procesul se află încă în fază incipientă, deoarece participanții nu reușesc să decidă dacă să continue sau nu.
Situația s-a înrăutățit în ultimii patru ani
Potrivit proiectului elaborat de Delbos-Corfield, preocupările sunt aceleași ca şi în urmă cu patru ani, ba mai mult, între timp au apărut mai multe probleme, cum ar fi ştirbirea în continuare a pluralismului mass-media şi a independenţei justiţiei.
În absența unei acțiuni decisive din partea UE, Ungaria a devenit acum o autocrație electorală, a declarat raportorul. De aceea, Consiliul UE este îndemnat să avanseze cu procedura Articolului 7, să facă recomandări guvernului și să stabilească termene pentru punerea lor în aplicare. Toate acestea nu necesită încă acordul deplin al statelor membre. În conformitate cu rezoluțiile anterioare ale PE, raportorul își reiterează apelul către Comisia Europeană de a nu aproba planul de redresare al Ungariei din cauza riscurilor de utilizare abuzivă a fondurilor comunitare.
Ministrul abilitat al guvernului ungar va fi audiat de către colegii săi din UE la Bruxelles, pe 23 mai, în cadrul unui proces de șapte săptămâni privind articolele.