Lovitură la Fisc! Schimbare importantă pentru toți românii! Tribunalul București schimbă jocurile la ANAF

Un om important a fost repus în funcție printr-o decizie a magistraților de la Tribunalul București. Este vorba despre un post-cheie în cadrul Fiscului, de care depinde atât performanța în privința colectării veniturilor la bugetul de stat, cât și aplicarea legislației fiscale în mediul economic.

Considerată brațul armat al ANAF, Inspectorul General Carmen Elena Tatu a fost repusă în funcție printr-o decizie a magistraților de la Tribunalul București.

Dată afară, în mai 2017, de fostul premier Sorin Grindeanu, Tatu a câștigat în instanță repunerea în funcție și plata drepturilor salariale, scrie evz.ro.

Tribunalul București schimbă jocurile la ANAF. Carmen Tatu, fostul Inspector General al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din ANAF, numită în mandatul premierului Cioloș și demisă în mandatul lui Sorin Grindeanu, a câștigat în instanță de contencios-administrativ repunerea în funcție și plata drepturilor salariale de la data demiterii până la reîncadrarea efectivă.

Este vorba despre un post-cheie în cadrul Fiscului, de care depinde atât performanța în privința colectării veniturilor la bugetul de stat, cât și aplicarea legislației fiscale în mediul economic, transmite rtnews.ro.

Hotărârea Tribunalului București anulează decizia de demitere semnată în mai 2017 de fostul premier Sorin Grindeanu, când în fruntea ANAF se afla Bogdan Stan, un apropiat al grupării Dragnea-Teldrum.

Guvernul și ANAF pot ataca sentința cu recurs, moment în care se suspendă executarea hotărârii până la decizia irevocabilă.

Avocatul Poporului, somat să conteste la CCR OUG în domeniul fiscal. „Ordonanța lăcomiei va sărăci toți românii”

Pe 8 mai 2017, fostul premier Sorin Grindeanu a semnat „Decizia nr. 396/2017 pentru eliberarea doamnei Carmen-Elena Tatu din funcția publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcției generale antifraudă fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.

În context, se preciza: „Carmen-Elena Tatu se eliberează din funcția publică de conducere de inspector general antifraudă al Direcției generale antifraudă fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.