Lovitura momentului pentru pensionari. Violeta Alexandru aruncă bomba zilei despre pensii! Abia acum s-a aflat

pensii

Lovitura momentului pentru pensionarii din România. Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru a făcut anunțul care va șoca întreaga țară. S-a întâmplat miercuri, iar singurii care vor avea de suferit sunt pensionarii, dar și urmașii acestora.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Violeta Alexandru anunță cea mai mare lovitură pe care pensionarii din România o vor primi. Fostul ministru al Muncii anunță că social democrații au dat aviz negativ pentru un proiectul său de lege.

Conform proiectului, se dorea ca toate sporurile pentru care au fost plătit contribuții să fie luate în considerare în calculul pensiei. Totodată, documentul mai prevede ca persoanele care au fost căsătorite mai puțin de zece ani să poată beneficia de pensia de urmaș.

O altă prevedere a proiectului mai era ca cei care au muncit în condiții speciale să aibă o pensie valorificată până la ultima zi, nu doar un an întreg.

„Să nu mai aud cum PSD are grijă de pensionari. Am mai spus că atunci când dau ceva, nu dau din banii lor – dau din taxele și impozitele celor care muncesc. Să fiți atenți la ceea ce lasă ei, concret, în urmă: nimic, probleme ascunse, amânate și nerezolvate. Să nu mai aud că lasă ceva concret după ei pentru pensionari pentru că nu este deloc așa. PSD, care are majoritate acum în multe comisii și, cu PNL, în plen, a dat aviz NEGATIV astăzi în Comisia de muncă din Senat (adică sunt împotrivă) proiectului meu de lege prin care am vrut ca:

– toate sporurile, toate pentru care s-au plătit contribuții, inclusiv cele din acord global, să fie luate în considerare în calculul pensiei. Au muncit oamenii, nu există nicio explicație pentru care, de mâine, acestea să nu fie luate în considerare. Când nu rezolvi această problemă, se numește că terfelești munca oamenilor. Sunt oameni care au făcut eforturi să lucreze în plus. Munca trebuie să fie respectată în România.

– nu doar urmașii în urma unei căsătorii de 10/15 ani să poată opta pentru pensia de urmaș ci și cei căsătoriți mai puțin de 10 ani.

– munca desfășurată în condiții speciale/deosebite să fie valorificată în calculul pensiei, până la ultima zi. Astăzi se ia în considerare doar un an întreg de muncă în aceste condiții. Cine a muncit 11 luni, a muncit degeaba. Asta nu e corectitudine”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

PSD, AUR și UDMR au respins proiectul pentru pensii

Fostul ministru al Muncii susține că AUR, UDMR, dar și PSD au respins proiectul, PNL-ul s-a abținut, în timp ce USR a fost singurul partid care a susținut proiectul.

Violeta Alexandru susține că ce s-a întâmplat denotă o lipsă de curaj, adăugând că deja se bucură de abținerile venite din partea foștilor colegi liberali.

Totodată, ea a mai adăugat că România nu merge în direcția bună, iar oamenii politici preferă să sancționeze un proiect bun decât să îl implementeze.

„AUR și UDMR au fost de acord cu PSD/Președintele Rotaru (foto) și au respins proiectul. USR a susținut proiectul (Mulțumesc!), cei doi foști colegi de la PNL s-au abținut. Sper să nu aibă de suferit. Și ei știu că este un proiect corect, unul bun dar nu au curaj. M-am obișnuit cu ceea ce se întâmplă acum în PNL (lipsă de curaj) și, de aceea, aproape că le-aș mulțumi pentru micul lor gest. Am ajuns să mă bucur la abținere din partea PNL.

Frapează modul în care s-a ajuns astăzi să se facă politică. Parcă nu mergem în direcția bună. Se merge pe principiul: să nu care cumva să facă altcineva ceva bun, mai bine îi omorâm proiectul sancționând, până la urmă, beneficiarii, oamenii.

De parcă m-aș duce eu acasă cu aceste reparații imediate pe care le-am propus pentru pensionari, de parcă ceea ce muncesc și depun ca soluții nu ar fi pentru oameni. Nu se vrea să facem treabă! Dacă se poate, să se tragă de timp. Cam asta e regula. Calculul politic meschin, această coaliție aparent menită să asigure stabilitate omoară orice inițiativă bună pentru oameni”, a mai scris aceasta.

Explicația social democraților

Violeta Alexandru a mai adăugat că social democratul care conduce comisia și care a dat aviz negativ a recunosut că proiectul fostului ministru al Muncii nu este unul rău, însă Marius Budăi, actualul ministru ar dori și el să facă ceva asemănător.

„PSDistul care conduce comisia a recunoscut că proiectul “nu e rău” (n-ar fi putut în veci, deși știe că este un proiect care face dreptate pensionarilor, să spună că e chiar bun, e just) dar vrea și Ministrul Budăi/PSD să facă ceva tot pe acolo. Ce explicație … Asta e România, acum. Și suferă oamenii.

La un moment dat se vor schimba lucrurile și o să facem și treabă. Imediat, nu cu termene lungi. Imediat, nu cu “nu se poate” în brațe. Voi lupta pentru proiect la Camera Deputaților. Vă țin la curent”, a mai adăugat Violeta Alexandru.