Lovitură năucitoare pentru Kovesi. Sebastian Ghiță lansează noi acuzații

kovesi

Sebastian Ghiță a vorbit, duminică, la Antena 3, despre o parte dintre dovezile pe care le au procurorii împotriva Laurei Codruța Kovesi.

Sebastian Ghiță a afirmat că deja faimoasa ”circulară” privind martorii cu identitate acoperită a fost dată pentru a acoperi acțiunile procurorilor de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu și Lucian Onea.

”Circulara ține de o dovadă obținută de procurori că doamna Kovesi conducea grupul infracțional de la Prahova. A dat acea circulară pentru a-i acoperi pe Onea și Negulescu. În dosarul meu nu numai că sunt martori falși. Serghei Petruș nu există nici ca cetățean, nici ca identitate protejată, este o inveție făcută ca să producă un înscris. Totul se petrecea clasificând aceste declarații și proceduri ca secret. Justiția, oriunde în lume, este un serviciu public. Trebuie făcută fără elemente secrete. La probe trebuie să aibă acces toți participanții la un proces penal. Această circulară le-a dat voie lui Negulescu și Onea să le transmită judecătorilor doar ce doreau ei din înregistrările video. Legea prevede expres că depozițiile martorilor cu identitate protejată trebuie înregistrate video, ca judecătorul să se convingă că este o mărturie reală. Cei de la Prahova aveau camere numai când voiau” a spus Sebastian Ghiță la Antena 3.

Acesta a comentat și faptul că Laura Codruței Kovesi i s-a permis accesul la audieri alături de ofițerul SPP care o protejează.

”Să răspundă conducătorii secției de ce au permis accesul celor de la SPP. O încredere în instituții trebuie să existe. Așa cum doamna Kovesi și procurorii dânsei de la DNA, nu spun că toți sunt parte a grupului infracțional, așa cum ei sunt priviți în societate, așa trebuie să fie priviți și cei de la Secție” a afirmat Sebastian Ghiță.

Omul de afaceri spune că nu revine în țară și acuză în continuare manevre oculte și ilegale din partea DNA.

”Doamna Kovesi încă mai conduce elemente ale grupului infracțional organizat, care vor dori să se răzbune. Un anumit domn Bulancea a încercat pe parcursul acestor ani să îmi amenințe și să îmi șantajeze familie. Chiar și zilele acestea fac lucruri învățate de la Kovesi. Amenință martori, nu înregistrează declarații. Dacă această tevatură nu se termină în România, o să continuăm să ne luptăm” a continuat Ghiță.

Fostul parlamentar a explicat și de ce viziunea sa politică nu mai coincide cu cea a lui Victor Ponta.

”Victor Ponta are drumul său și ideile sale, eu văd o Românie suverană, dreaptă și mândră. Și aici, cu toată buna relație, gândurile noastre politice se despart” a conchis Sebastian Ghiță.