Judecătorii ÎCCJ au decis să dea curs solicitării DNA de a redeschide un dosar clasat în 2013. Dosarul vizează privatizarea Tel Drum către foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea şi acordarea preferenţială de contracte publice de către Consiliul Judeţean Teleorman, condus de către Liviu Dragnea. Cazul a fost închis din lipsă de probe în 2013.

Ancheta urmează a fi derulată in rem pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Decizia instanţei este definitivă.

„Admite cererea formulată de (…) Direcţia Naţională Anticorupţie. (…) Confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă prin ordonanţa nr. 117/II-2/2018 din 03 iulie 2018, în dosarul nr.337/P/2009 (986/P/2014) numai in rem şi numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. (…) Menţine celelalte dispoziţii ale rezoluţiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a activelor unei societăţi. (…)Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 01 octombrie 2018”, se arată în minuta deciziei Înaltei Curţi.

Această cauză vizează privatizarea Tel Drum, precum şi reabilitarea unor drumuri judeţene. În dosar mai sunt vizaţi Victor Piperea, Ion Mirancea, Mugur Bătăuş, Victoriţa Păscuţu, Gheorghe Giui şi omul de afaceri Marius Fişcuci (fost patron al Tel Drum).