Studii recente arată că firmele care nu au o politică a spațiului de lucru flexibil riscă să piardă cei mai buni angajați. Cercetările realizate de liderul mondial în furnizarea de soluții flexibile de lucru, IWG, arată că 83% dintre angajați ar alege o slujbă care le oferă un program de lucru flexibil, față de o slujbă care nu oferă acest lucru, și aproape o treime (28%) dintre respondenți apreciază mai mult posibilitatea de a-și alege locul în care să muncească, față de o creștere a primei de vacanță.
Având la bază aceste constatări, nu este surprinzător faptul că 75% dintre cei 15.000 de repondenți din 80 de țări diferite consideră că programul de lucru flexibil a devenit noua normalitate. Ca urmare, în ultimii zece ani, 85% dintre firme au introdus o politică a spațiului de lucru flexibil, sau intenționează să adopte o astfel de politică.
Totuși, nu toate firmele au putut îmbrățișa conceptul. 60% dintre cele care au participat la sondaj au afirmat că schimbarea culturii organizaționale este principala barieră în calea implementării unei politici a spațiului de lucru flexibil, în special în cadrul firmelor cu o abordare inflexibilă a modului de muncă. Mai mult de o treime (41%) au afirmat că teama de impactul pe care l-ar putea avea un program de lucru flexibil asupra întregii culturi a firmei este cel mai mare obstacol.
“Anul trecut, Sondajul nostru la nivel global privind spațiul de lucru a adus în discuție atingerea unui punct de cotitură, dar ceea ce vedem acum este faptul că programul de lucru flexibil este considerat de mulți a fi noul standard pentru orice firmă care privește cu seriozitate productivitatea, agilitatea și câștigarea luptei pentru atragerea de profesioniști. Într-adevăr, jumătate din toți repondenții noștri pretind muncă în afara locului lor de muncă obișnuit de la birou cel puțin jumătate din săptămână. Firmele din întreaga lume se confruntă cu provocări multiple, care includ asigurarea faptului că afacerile lor sunt suficient de agile pentru a se adapta la schimbări. Cercetările noastre arată că firmele care nu au luat încă în considerare beneficiile din punct de vedere financiar și strategic ale spațiului de lucru flexibil trebuie să facă acest lucru acum. În caz contrar, vor constata că vor fi copleșite atât de competitori, cât și de cererile forței de muncă moderne referitoare la o zi de muncă normală, ceea ce înseamnă că vor pierde cei mai buni profesioniști”, a afirmat Mark Dixon, Director Executiv și fondator al IWG.
Sondajul global al IWG privind spațiul de lucru este în derulare de 10 ani. Peste 15.000 de profesioniști dintr-o serie de domenii diferite din peste 80 de țări au fost intervievați în cadrul Sondajului global al IWG privind spațiul de lucru. Sondajul s-a desfășurat la începutul anului 2019 și s-au extras contacte dintr-o bază de date cu clienți, potențiali angajați și directori de firme din peste 100 de țări.