Sporuri mai mici pentru aceşti angajaţi! De unde se vor tăia banii bugetarilor?
Se anunţă vremuri grele pentru aceşti angajaţi! Este vorba despre bugetari. Noua lege privind măsurile fiscal-bugetare, pusă în transparenţă decizională, vine cu modificări importante pentru angajaţii de la stat.
Mai exact, este vorba despre tăieri consistente la nivelul sporurilor primite de bugetari.
Sporul pentru condiții considerate periculoase sau vătămătoare va fi limitat la 15% din salariul de bază. Mai mult, acest spor pentru angajaţi nu va putea depăşi 1.500 de lei brut lunar.
Noua lege îi vizează pe angajaţii din mai multe familii ocupaţionale de funcţii bugetare. Potrivit documentului, vor fi afectaţi cei din următoare familii ocupaţionale:
- Învățământ.
- Sănătate și asistență socială.
- Cultură.
- Diplomație.
- Justiție și Curtea Constituțională.
- Apărare, ordine publică și securitate națională.
- Personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului.
- Administrație.
Ce alte măsuri de reducere a cheltuielilor îi mai privesc pe angajaţii de la stat?
Potrivit noii legi pentru care Guvernul condus de Marcel Ciolacu îşi va asuma răspunderea în Parlament, trebuie încetinite cheltuielile statului. Iată câteva dintre măsurile propuse.
Numărul total al posturilor de demnitate publică efectiv ocupate aferente funcţiilor de secretari de stat, consilieri de stat, subsecretari de stat, vicepreşedinţi şi a funcţiilor asimilate acestora se reduce până cel târziu la data de 1 ianuarie 2024 cu minimum 25%.
Numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcţii aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se desfiinţează.
Cheltuielile lunare cu abonamentul de telefonie mobilă decontat din fonduri publice sunt de maximum 25 lei/lună/aparat de telefonie mobilă.
Tichetele de masă și indemnizația de hrană vor fi acordate numai angajaților cu salarii mai mici de 14.000 lei brut.
Pentru tichetele de masă, se va calcula impozit de 10% asupra venitului brut din care se deduce contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată şi reţinută la sursă.
Cheltuielile privind voucherele de vacanţă sau alte drepturi acordate conform reglementărilor legale sau contractelor colective de muncă nu pot depăşi anual, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026, contravaloarea a 1.600 lei/an/persoană.