O comisie a Deutsche Bank care supraveghează riscurile legate de reputaţie şi de altă natură din regiunea Americilor a discutat modalităţi prin care poate să scape banca de ultimele legături cu Trump.
Deutsche Bank caută soluţii pentru a încheia relaţia cu preşedintele american Donald Trump după alegeri, din cauza publicităţii negative de care are parte, au declarat trei oficiali bancari.
Banca germană a acordat Trump Organization, grup condus în prezent de doi fii ai preşedintelui american, împrumuturi în valoare de aproximativ 340 de milioane de dolari, care sunt în curs de rambursare, potrivit documentelor transmise de Donald Trump Biroului pentru Etică Guvernamentală, în luna iulie, şi a unei surse din cadrul Deutsche Bank.
Împrumuturi de peste 2 miliarde de dolari
Cele trei împrumuturi, care vor fi scadente în doi ani, sunt în curs de rambursare şi garantate personal de către preşedinte, au spus doi oficiali bancari, transmite Reuters, preluată de news.ro.
În timpul unor întâlniri care au avut loc în ultimele luni, o comisie a Deutsche Bank care supraveghează riscurile legate de reputaţie şi de altă natură din regiunea Americilor a discutat modalităţi prin care poate să scape banca de ultimele legături cu Trump, au declarat două dintre cele trei surse bancare.
Pe parcursul anilor, banca germană i-a împrumutat lui Trump peste 2 miliarde de dolari, a spus unul dintre oficiali.
Una dintre ideile apărute în timpul întâlnirilor a fost vânzarea împrumuturilor pe piaţa secundară, dar ideea nu a atras susţinere pentru că nu a fost clar cine ar dori să cumpere împrumuturile şi problemele asociate acestora.
Părțile au refuzat să comenteze
Deutsche Bank a refuzat să comenteze, iar Trump Organization nu a răspuns solicitărilor de comentarii. Casa Albă a refuzat să comenteze.
The Trump Organization, fostă Elizabeth Trump & Son, este un conglomerat american internațional cu capital integral privat cu sediul în clădirea Trump Tower care se află în cartierul de afaceri Midtown din districtul Manhattan, orașul New York.
Cuprinde asociații de afaceri și de investiții ale președintelui Donald Trump, care a fost președintele și directorul general al organizației, poziție la care el a renunțat înainte de preluarea mandatului de președinte al SUA.
Organizația Trump obține profituri din amenajări imobiliare, investiții, brokeraj, vânzări și marketing, precum și din gestionarea proprietăților. Compania deține, administrează, investește și construiește imobiliare rezidențiale, hoteluri, stațiuni de vacanță, blocuri de apartamente și terenuri de golf în diferite țări și deține mai multe hectare de imobiliare de primă calitate din Manhattan.