Constructorul aeronautic european Airbus a va pune capăt programului A380, care nu a înregistrat succesul scontat, astfel că ultimul exemplar va fi livrat în 2021, transmite AFP, citat de Agerpres. Avionul, care este cel mai mare din lume și are până la 544 de locuri a fost lansat în 2007. Prețul de catalog este de 436 milioane de dolari. Viitorul său a fost afectat de decizia principalului client, compania Emirates, care şi-a redus comenzile, de la 162 până la 123 de aparate. „Consecinţa acestei decizii este că în prezent carnetul nostru de comenzi nu mai este suficient pentru a ne permite să menţinem producţia A380. În aceste condiţii livrările de A380 se vor încheia în 202”, a declarat directorul general de la Airbus, Tom Enders. Airbus a precizat că în săptămânile următoare va demara discuţii cu partenerii sociali cu privire la viitorul celor 3.000- 3.500 de locuri de muncă susceptibile să fie afectate de decizia de a înceta producţia modelului A380. Constructorul european va mai produce 17 avioane A380, 14 pentru Emirates şi trei pentru compania japoneză ANA. Tom Enders a subliniat că Airbus va continua să susţină A380 atâta timp cât rămâne în serviciu.
Emirates Airlines, de departe cel mai mare cumpărător de avioane A380 cu 100 de aparate în flota sa, s-a declarat dezamăgit de încetarea producţiei acestui model care va rămâne un element important din flota sa până dincolo de 2030. A380 a fost un pas important în eforturile Airbus de a concura de la egal la egal cu grupul american Boeing. Însă vânzările de avioane cu patru motoare au scăzut pe măsură ce companiile aeriene se îndreaptă spre avioanele cu două motoare şi un consum mai mic de combustibil, precum Boeing 787 şi 777 sau Airbus A350.