Simona Gherghe, prezentatoarea emisiunii Acces Direct de la Antena 1, a devenit mamă pentru a doua oară. Locul său a fost luat de Cristina Cioran. Pentru cât timp, însă, nu este sigur. Chiar dacă emisiunea va intra în vacanță, aceasta a lăsat să se înțeleagă că ia în calcul revenirea în platoul emsiunii imediat după terminarea concediului.

Cristina Cioran a spus că „este discutabil” dacă Simona Gherghe va reveni la Antena 1.

”Nu știu când revine Simona, trebuie să o întrebăm pe ea, dar în toamnă”, ne-a spus Cristina, lăsând să se înțeleagă că planurile nu sunt încă clare. Înclină însă să creadă că Simona va mai sta în concediu, iar ea se va mai bucura câteva luni de postul de prezentatoare: „Eu cred că mă întorc, dar depinde de Simona Gherghe. Să vedem, e discutabil”, a spus Cioran, pentru libertatea.

„Cu emisiunea intrăm în vacanță în august. Probabil că o să mă duc la sora mea, în Marea Britanie, sau undeva unde e mai răcoare. Nu prea îmi place căldura, deși sunt de la mare, dar la mare e briza cât de cât… În Grecia îmi place în mai, iunie, în Turcia la fel, în rest, vara îmi place în Anglia, pentru că e mai răcorică, mai cu ploaie, mai cu soare. Și-n Spania e foarte fain, dar tot în iunie, maxim”, a dezvăluit Cristina planurile de vacanță.