Restricţiile adoptate de președintele Donald Trump împotriva companiilor chinezeşti ar putea avea un efect de bumerang asupra Apple, care, în cel mai pesimist scenariu, ar putea vinde pe viitor cu 30% mai puţine iPhone-uri.
În funcţie de modul în care restricţiile pe care actuala administraţie americană va decide să le impună, eliminarea aplicaţiei WeChat de pe dispozitivele Apple ar putea afecta grav vânzarea acestora în China, care joacă un rol important în vânzările companiei americane, scrie news.ro.
Analistul Ming-Chi Kuo, de la TF International Securities, a emis o avertizare cu privire la impactul indirect pe care Apple l-ar putea resimţi din cauza politicilor adoptate sau care urmează să fie adoptate de Donald Trump împotriva Chinei.
Printre produsele chinezeşti care urmează să fie restricţionate, se va număra şi WeChat, care este o platformă foarte populară în China şi începe să să câştige atracţie şi în alte ţări. Interzicerea acesteia ar putea reduce livrările de iPhone cu între 3-6% şi 25-30%. Există două scenarii în acest caz. Cel pozitiv, cu scăderea cea mai mică, este calculat pentru cazul în care WeChat va fi restricţionată doar în Statele Unite.
Dacă Apple nu va mai avea voie să livreze WeChat prin App Store la nivel global, se intră în scenariul pesimist, unde scăderea poate ajunge şi la 30%, susţine analistul chinez. Asta pentru că Apple ar putea pierde foarte mult în China, o piaţă esenţială pentru iPhone.
În acest context, analistul Ming-Chi Kuo sfătuieşte investitorii să vândă din acţiunile pe care le deţin în companiile partenere Apple, care produc componente pentru iPhone.
Estimarea pentru scenariul pesimist pare, la prima vedere, destul de exagerată. Este mult de la aproximativ 15%, cât reprezintă China din vânzările de iPhone, până la o scădere a vânzărilor cu 30 de procente. Însă, analistul chinez are un istoric foarte bun în ceea ce priveşte previziunile de piaţă, astfel că analiza acestuia nu trebuie trecută uşor cu vederea.