Situație fără precedent. Furnizorii giganților Apple şi Tesla au anunțat mișcarea momentului. Potrivit ultimelor informații, mai mulți furnizori ai celor două companii au anunțat oprirea producției în China. Care este motivul?
O nouă mișcare la nivel mondial. Mai mulți furnizori cheie ai Apple şi Tesla au oprit duminică producţia la unele din facilităţile lor din China. Decizia acestora vine în contextul în care este nevoie de respectarea condiţiilor mai stricte privind consumul de energie, transmite Reuters.
Primul anunț a venit din partea Unimicron Technology Corp, care este furnizor al Apple. Compania a anunţat că trei din subsidiarele sale din China au fost nevoite să oprească producţia în perioada 26-30 septembrie „pentru a se conforma politicii autorităţilor locale de limitare a consumului de electricitate”.
Pe de altă parte, compania a mai precizat că nu se aşteaptă ca oprirea producţiei să aibă un impact major, celelalte fabrici funcţionând normal. De menționat este faptul că decizia furnizorilor privind oprirea temporară a producţiei de către companii afectează continuitatea lanţului de aprovizionare, în timpul sezonului de vârf pentru produse electronice, inclusiv cele mai recente modele de iPhone.
Furnizorii își opresc producția
De cealaltă parte, Eson Precision Engineering, din grupul Foxconn, a luat aceași măsură. Compania a informat că a suspendat producţia de duminică până vineri la facilităţile sale din oraşul chinezesc Kunshan, susţine publicaţia niponă Nikkei. Un alt furnizor de componente pentru IPhone, Concraft Holding, care deţine capacităţi de producţie în oraşul chinezesc Suzhou, a anunţat oprirea producţiei timp de cinci zile, şi va folosi stocurile pentru a face faţă cererii.
Amintim faptul că în China, situația energiei este mult mai complicată. Presa străină scrie că în câteva provincii chineze producţia industrială a fost afectată de întreruperile de energie. Un exemplu este faptul că nivelul întreruperii energiei în provincia Liaoning a fost „sever”, conform informațiilor transmise duminică publicaţia The People’s Daily.
Pe lângă repercursiunile asupra Apple și Tesla, Criza energiei din China, provocată de reducerea furnizărilor de cărbune şi înăsprirea standardelor privind emisiile, a afectat semnificativ industria grea în câteva regiuni, şi ar putea afecta ritmul de creştere al economiei. În aest context, analiștii au tras nenumărate semnale de alarmă.