Vești de ultimă oră pentru bucureșteni. Nicușor Dan anunță că propunerea pe care a făcut-o consilierilor generali este ca începând de la 1 decembrie 2021, preţul gigaacloriei să fie de 280 de lei.
El a precizat că propunerea a venit după o discuție cu consilierii din majoritate, a fost îmbrăţişată de PNL şi PMP. Edilul a mai adăugat că până la o nouă hotărâre de Consiliu General, bucureştenii vor plăti cât plătesc din 2011, adică 164 de lei pe gigacalorie.
„Propunerea pe care am făcut-o consilierilor generali a fost ca, începând de la 1 decembrie 2021, preţul pe care bucureştenii să îl plătească pentru gigacalorie să fie 280 de lei, TVA inclus. Această propunere a rezultat dintr-o discuţie cu consilierii din majoritate, a fost îmbrăţişată de PNL şi PMP, nu şi de către USR, iar PSD s-a pronunţat public împotriva măririi tarifelor. Până la o nouă hotărâre de Consiliu General, care să stabilească tarifele pentru populaţie, bucureştenii vor plăti cât plătesc din 2011, adică 164 de lei pe gigacalorie”, a spus edilul general.
În ceea ce privește motivul pentru care s-a ajuns la propunerea de 280 pe gigacalorie, edilul susține că la bază stau trei aspecte importante. Mai exact, în primă fază s-a ţinut cont de creşterea de preţ pe care o suportă de la 1 noiembrie şi cetăţenii care au centrale individuale. El a mai adăugat că există o diferenţă în ce priveşte calitatea serviciilor oferite prin cele două sisteme.
„Acest 280 de lei pentru bucureştenii care sunt conectaţi la sistemul centralizat este mai puţin decât plătesc bucureştenii care au centrale individuale”, a spus acesta.
Explicațiile aduse de Nicușor Dan
Un al doilea aspect prezentat de Nicușor Dan îl reprezintă faptul că tariful nu s-a mai mărit din 2011, când preţul gigacaloriei suportat de către bucureşteni a fost stabilit la 164 de lei, dintr-o valoare totală de 320 de lei.
„Azi, preţul de furnizare a gigacaloriei este 980 de lei şi este total disproporţionat să avem 164 de lei raportat la 980 de lei”, a susţinut edilul.
Cel de-al treilea element important luat în calcul de Nicușor Dan l-a reprezentat preţul gigacaloriei suportat de populaţie în alte oraşe din ţară. Edilul susține că înainte de scumpiri, preţurile în alte oraşe erau cuprinse între 200-280 de lei pe gigacalorie, în condiţiile în care în Bucureşti preţul suportat de populaţie era 164.
„Ne-am uitat și la prețul în orașele din țară. Înainte de scumpire, prețul era 200 – 280 de lei per gigacalorie, la populație. La noi era 164 de lei. Acum, în orașele care și-au actualizat prețul, gigacaloria a ajuns între 350 și 500 de lei pentru cetățeni. La noi e tot 164 de lei”, a mai completat edilul.
Totodată, primarul general al Capitalei a ținut să reamintească că a solicitat susţinerea Guvernului în ce priveşte subvenţia la căldură şi s-a arătat optimist că va exista un sprijin financiar.
„Consider că este rezonabil, pentru a putea trece cu toţii peste această iarnă, să existe o contribuţie echilibrată din partea Municipalităţii, din partea Guvernului şi din partea cetăţenilor. Presiunea pe bugetul local care vine din diferenţa de preţ între 280 de lei şi 164 de lei este 320 de milioane de lei pe an. 320 de milioane de lei pe an este o sumă importantă, cu care pot să fie făcute foarte multe lucruri care să fie utile comunităţii”, a arătat primarul, conform Agerpres.