Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a cerut la Comitetul Execuiv Național al PSD, demisia ministrului de Interne Carmen Dan.
Sunt așteptate decizii importante astăzi în PSD. În urmă cu aproape trei ore a început, la Neptun, şedinţa Comitetului Executiv, în urma căreia vom afla dacă Liviu Dragnea a reuşit să îi împace pe contestatarii din partid, care i-au cerut să facă un pas în spate.
Şedinţa a început cu scântei. Gabriela Firea a cerut ministrului de Interne Carmen Dan să facă un pas în spate. Ba chiar i-a cerut demisia acesteia, ca urmare a violenţelor de la mitingul din 10 august.
Este pentru a doua oară când un lider important din PSD îi cere demisia lui Carmen Dan. La începutul anului, premierul de atunci Mihai Tudose i-a cerut lui Carmen Dan să facă un pas în spate, în contextul scandalului cu polițistul pedofil, dar a ajuns prin a-și pierde funcția, potrivit Digi24.