Există persoane mai vulnerabile și există altele care par a fi cumva scutite de infecția cu coronavirus. Iar această diferență ar putea, cel puțin parțial, să depindă de grupa sanguină a celor care intră în contact cu acest virus.
Grupa 0, de exemplu, pare să acționeze ca un fel de scut protector împotriva infecției, în timp ce persoanele cu grupa A și AB, par a fi mai susceptibile la Covid-19 și dezvoltă o formă mai severă a bolii.
Legătura dintre grupele de sânge și coronavirus, care a fost investigată încă de la începutul pandemiei, a fost scoasă din nou în evidenţă de două studii publicate recent în revista Blood Advances, care vin cu dovezi suplimentare ale potențialului rol al grupelor de sânge în prezicerea vulnerabilității la infecție și la gradul de severitate al formei de Covid-19.
Asocierea dintre diferite grupe de sânge și riscul de a dezvolta boli grave, a fost deja evidențiată de studiile anterioare. În martie, de exemplu, rezultatele preliminare ale unui studiu realizat în China au arătat că persoanele cu grupa sanguină A au dezvoltat o formă mai severă a bolii, în timp ce cei cu grupa 0 au raportat simptome mai ușoare ale infecției.
Date care au fost confirmate în iunie de o cercetare internațională, la care a participat și Universitatea din Milano-Biccoca, ale cărei rezultate au fost publicate în New England Journal of Medicine, studiu care a arătat că există o legătură puternică între grupele de sânge și tendința de a avea o formă mai severă de Covid-19. Rezultatele au arătat, în special, că grupa de sânge A este asociată cu un risc mai mare de a dezvolta infecția într-o formă severă, în timp ce grupa 0, cu riscul cel mai mic.
Noi confirmări
Cele două noi studii se adaugă, aşadar, la numărul tot mai mare de date care susţin că există într-adevăr o legătură între grupa sanguină și susceptibilitatea la coronavirus. În primul studiu, cercetătorii de la University of Southern Denmark, au comparat datele din registrul sanitar danez a peste 47.000 de persoane pozitive, cu datele a aproximativ 2 milioane de persoane din totalul populaţiei. Astfel, oamenii de ştiinţă au remarcat faptul că printre pozitivi, se aflau mai puține persoane cu grupa sanguină 0 și mai multe persoane cu grupele A, B și AB (nu a fost detectată nicio diferență a ratei de infectare între grupele A, B și AB) ajungând la concluzia că aceste ultime grupe sanguine au o susceptibilitate mai mare la coronavirus, se arată în opinia publicată pe site-ul italian La Repubblica.
Cu toate acestea, în al doilea studiu, s-a constatat că pacienții cu grupele sanguine A sau AB prezintă un risc mai mare de a dezvolta o formă mai severă de Covid-19, comparativ cu pacienții cu grupele sanguine 0 sau B. Pentru a înțelege acest lucru, cercetătorii de la University of British Columbia au analizat datele de la 95 de pacienți cu afecțiuni critice, internați la un spital din Vancouver și au constatat că cei cu grupele de sânge A sau AB au avut nevoie de ventilație mecanică pentru leziunile pulmonare și de dializă pentru insuficiența renală.
Rolul geneticii
„Aceste două noi studii confirmă o serie de dovezi deja cunoscute cu privire la legătura dintre Sars-Cov-2 și grupele de sânge”, comentează Paolo Bonfanti, profesor de boli infecțioase la Universitatea Bicocca, unul dintre autorii studiului publicat în New England Journal of Medicine.
„Alături de cei trei factori de risc cunoscuți ca fiind legați de o formă mai severă a bolii, care sunt vârsta înaintată, sexul masculin și comorbiditatea, există și factori genetici, cum ar fi cei legați de expresia grupei sanguine, care pot contribui şi la explicarea motivului pentru care unii oameni dezvoltă o formă mai ușoară, iar alții, o formă mai severă a bolii”.
De fapt, grupele de sânge sunt determinante din punct de vedere genetic, adică disting persoanele în funcție de o caracteristică genetică.
„Prin urmare, putem afirma că există un factor genetic care influenţează atât sensibilitatea la infecție, cât și răspunsul la boli și că acest lucru este cumva legat de grupele de sânge”, continuă expertul, subliniind că în viitorul apropiat vor fi efectuate cercetări aprofundate în acest sens.