Aproape toți utilizatorii care au un calculator dotat cu procesor de la Intel sunt expuți unui atac cibernetic revoluționar, prin care se fură date și care nu lasă urme. Pericolul este cu atât mai mare cu cât trei sferturi din calculatoarele din întreaga lume sunt dotate cu procesoare Intel.
Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit o nouă vulnerabilitate în procesoarele Intel, la doar trei luni după cea mai recentă alertă similară.
Conform unui comunicat, toate procesoarele moderne Intel sunt vizate de acest defect, fie că sunt folosite de companii sau de oamenii de rând.
Un atac informatic bazat pe această vulnerabilitate permite accesul la toate informaţiile existente pe sistemul de operare, inclusiv parole, coduri de acces, conversaţii private şi documente sensibile.
„Atacurile bazate pe executare speculativă, o modalitate prin care procesorul rulează multiple instrucţiuni simultan şi intuieşte acţiuni viitoare ale utilizatorului pentru o experienţă de utilizare mai plăcută, au fost descoperite iniţial la începutul anului 2018, cunoscute sub denumirea Meltdown. De atunci, mai multe variante de atac au fost descoperite şi rezolvate, total sau în parte, prin actualizări ale sistemelor de operare”, se menţionează în comunicat.
Noua vulnerabilitate descoperită de Bitdefender poate să ocolească toate mecanismele de remediere implementate după descoperirea vulnerabilităţilor Spectre şi Meltdown. În plus, persoanele expuse la sustragerea de date pe baza acestei vulnerabilităţi nu pot să afle de existenţa unei breşe întrucât atacul nu lasă urme şi nu poate fi depistat de soluţii de securitate.
„Odată ce află de această vulnerabilitate, criminalii informatici ar avea puterea să descopere cele mai vitale şi bine protejate informaţii ale companiilor şi indivizilor din întreaga lume, dar şi posibilitatea să le sustragă, să şantajeze, să saboteze şi să spioneze. Cercetarea acestor atacuri este cu adevărat revoluţionară întrucât ajunge la însăşi esenţa modului în care funcţionează procesoarele moderne şi necesită o înţelegere profundă a procesoarelor, sistemelor de operare şi tehnicilor de executare speculativă”, afirmă Gavin Hill, vicepreşedinte pentru centre de date şi produse de securitate pentru reţele la Bitdefender.
Rezolvarea unei asemenea vulnerabilităţi la nivel hardware este extrem de dificilă, dat fiind că rezidă în însăşi structura procesorului. Scenariul înlăturării complete a acesteia implică fie dezactivarea unor funcţionalităţi ale procesorului responsabile de performanţă fie înlocuirea fizică a procesorului. De cealaltă parte, varianta remedierii punctuale a vulnerabilităţii poate fi extrem de complexă, cu impact vizibil asupra performanţei.
„Bitdefender a colaborat cu Intel timp de aproape un an până la momentul comunicării publice a acestui nou atac. În prezent, vulnerabilitatea a fost remediată printr-un update software de Microsoft, fundaţia Linux şi ceilalţi dezvoltatori de sisteme de operare. Tehnologia Bitdefender Hypervisor Introspection, lansată în 2017 şi destinată securizării mediilor virtuale folosite de companii, face acest atac imposibil de exploatat pe dispozitivele cu procesor Intel”, se precizează în comunicat.
Circa trei din patru procesoare de pe piaţă sunt fabricate de acest producător, ceea ce face ca un număr semnificativ de utilizatori din toată lumea să fi fost expus la riscul de a deveni potenţială ţintă.
Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.