În România, încă se pot vinde lejer maşini care au avut daune majore. Deşi procentul celor care verifică maşina înainte de cumpărare a crescut simţitor, majoritatea cumpărătorilor merg în continuare pe noroc, avertizează reprezentanții unei platforme on-line care intermediază comercializarea autoturismelor.
Un autovehicul second-hand din şase, verificat pe InspectorAuto.ro în 2019, a avut cel puţin o daună, iar 425 dintre acestea au fost cu daună totală, arată o analiză de specialitate, realizată de către reprezentanţii platformei de profil.
Sondajele realizate anul trecut de aceeaşi platformă arătau că 90% dintre respondenţi au declarat că este mai important să cunoască istoricul de daune înainte de achiziţie, şi nu istoricul de kilometri aşa cum s-ar fi aşteptat toată lumea.
Cum se păcălesc cumpărătorii
În acelaşi timp, un alt studiu realizat în 2019, pe un eşantion de 1.000 de anunţuri cu maşini second-hand publicate pe internet, menţiona faptul că cele mai multe maşini cu daune au fost sub 10.000 de euro, urmate de cele între 10.000 şi 15.000 de euro şi de cele între 15.000 şi 30.000 de euro.
„Şi totuşi, în România, încă se pot vinde lejer maşini care au avut daune majore pentru că deşi procentul celor care verifică maşina înainte de cumpărare a crescut simţitor, majoritatea cumpărătorilor merg în continuare pe noroc.
Maşina frumoasă, povestea vânzătorului, preţul mic, dotările multe şi kilometri puţini fac din maşina second-hand ispita perfectă, care ia efectiv minţile cumpărătorului şi trece peste tot planul pe care şi l-a făcut iniţial cu privire la riscuri şi paşii de urmat.
Alegerea corectă
Pentru anul 2020, exigenţa cumpărătorilor şi gradul de conştientizare a riscului cresc simţitor şi totodată îşi fac loc din ce în ce mai mult servicii adiacente tranzacţiei cu maşini rulate cum ar fi garanţia, istoricul maşinii, verificarea tehnică, etc. Aceste servicii ajută cumpărătorul să facă o alegere cât mai bună şi în acelaşi timp ajută foarte mult vânzătorii oneşti să vândă mai mult şi mai repede”, subliniază reprezentanţii InspectorAuto.ro, arată Agerpres.
Platforma InspectorAuto.ro oferă istoricul de kilometri şi daune al unei maşini second-hand pe baza seriei de şasiu şi are în baza de date informaţii atât pentru maşinile din România, cât şi pentru maşini aduse din Olanda, Belgia, Franţa, Italia, Germania.
Conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în 2019, numărul autoturismelor second-hand înmatriculate a fost de 444.601 unităţi, în scădere cu 6,13% comparativ cu anul 2018, când s-au importat 473.616 de maşini rulate.