Pe site-ul de anunţuri auto, în septembrie, doar 23% dintre anunţuri (6.580 de postări) sunt maşini cu kilometri declaraţi peste 200.000, în timp ce 20.946 de maşini sunt sub această valoare, scrie news.ro.
”In realitate însă procentul real al maşinilor cu un rulaj peste 200.000 kilometri este mult mai mare”, spun reprezentanţii site-ului.
Mai multe sondaje realizate recent de InspectorAuto pe tema kilometrilor relevă faptul că peste 50% dintre respondenţi ar fi dispuşi să cumpere o maşină cu un rulaj de peste 200.000 km cu condiţia ca acesta să fie real şi maşina să fie vândută la preţul corect.
”Acest lucru ne spune că pragul psihologic al kilometrajului acceptat de cumpărători la o maşină second-hand a crescut constant evoluând de la 110.000 – 115.000 km în 2008-2009 la 200.000 şi peste în 2018”, mai spun ei.