Lovitură pentru cei care au SUV, vehicule electrice sau hibrid! Taxă de trei ori mai mare

SUV, masini

SUV SURSĂ FOTO: Dreamstime

Șoferii de SUV vor avea parte de o schimbare masivă! Un mare oraș din Europa organizează duminică, 4 februarie, un referendum pentru triplarea tarifelor de staționare la această categorie de autovehicule.

Mai precis, primăria din Paris va organiza un referendum pe tema triplării tarifelor de staţionare pentru autovehiculele mari şi grele, precum SUV-urile.

Vor să tripleze tarifele de staţionare pentru SUV-uri

În acest context, 1,3 milioane de alegători din capitala Franţei sunt invitaţi să se pronunţe „pro sau contra introducerii unui tarif specific pentru staţionarea automobilelor individuale mari şi poluante”.

Sunt vizate în special SUV-urile şi modelele de tip 4×4. SUV-urile combină caracteristicile unui autoturism cu cele ale unui autovehicul de teren.

În cazul în care măsura va avea câştig de cauză, vizitatorii Parisului al căror vehicul echipat cu motor termic sau de tip hibrid reîncărcabil depăşeşte o greutate de 1,6 tone sau cei cu vehicule electrice cu o greutate de peste două tone vor trebui să plătească 18 euro pentru a staţiona o oră în arondismentele centrale şi 12 euro pe oră pentru arondismentele exterioare, conform AFP.

Noile tarife nu vor afecta rezidenţii Parisului şi lucrătorii care staţionează în zona lor autorizată

Totuși, noile tarife nu vor afecta „rezidenţii Parisului şi lucrătorii care staţionează în zona lor autorizată”. Acestea nu vor afecta nici şoferii de taxi din staţiile lor alocate, artizanii şi lucrătorii din sănătate, precum şi persoanele cu dizabilităţi, potrivit primăriei.

Edilul Parisului, Anne Hidalgo, susține că vehiculele poluează mai mult, cu cât sunt mai grele.

„Cu cât este mai greu, cu atât poluează mai mult”, susținea în decembrie Anne Hidalgo.

SUV SURSĂ FOTO: Dreamstime

Măsura a atras imediat multe critici

Un alt argument adus de edilii Parisului pentru interzicerea SUV-urilor are legătură cu securitatea rutieră. În opinia lor, accidentele care implică un SUV sunt „de două ori mai periculoase pentru pietoni decât în cazul unui automobil standard”.

Totodată, este menţionată şi o mai bună împărţire a spaţiului public, în condiţiile în care automobilele mari ocupă mai mult loc pe carosabil.

ONG-ul WWF susține că SUV-urile au nevoie de mai multe materiale pentru fabricarea lor, consumă cu 15% mai mult carburant.

ONG-ul susține și că un SUV emite cu 20% mai mult CO2 decât o berlină.

Ideea acestor măsuri a atras imediat multe critici. O replică a venit de la asociaţiile automobiliştilor, care critică iniţiativa primăriei.

Unele dintre aceste asociaţii subliniază că „SUV-urile compacte nu vor fi vizate de noile tarife”, spre deosebire de automobilele de tip break.

Totodată, asociațiile spun că un SUV nou poluează mai puţin decât un automobil mic diesel construit înainte de 2011.

Acesta va fi al doilea referendum organizat la Paris, potrivit sursei menționate. Primul a avut loc în luna aprilie 2023. La momentul respectiv, parizienii au aprobat eliminarea trotinetelor de închiriat. 103.000 de cetăţeni s-au mobilizat la vot, adică 7% dintre alegătorii capitalei Franţei.