Nicușor Dan a vorbit, invitat fiind la un post de televiziune, despre problema rețelei de termoficare din Capitală și când se va rezolva aceasta. Noul primar general a punctat faptul că nu a promis cetățenilor că vor avea „apă caldă instant”, pentru că va mai dura o perioadă. De asemenea, acesta a precizat că se așteaptă în continuare la avarii de ordinul zecilor pe perioada acestei ierni.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat astăzi la Digi24, faptul că nu a promis bucureștenilor că vor avea apă caldă imediat ce va ajunge în funcție. Acesta precizează că se așteaptă până în februarie la 10-15 avarii zilnice la care se va interveni, iar abia după aceea va începe înlocuirea rețelei, care va dura 6-7 ani.
„Până în februarie trebuie să fim suficient de rapizi astfel încât să reușim să reparăm sutele de avarii care vor apărea în această perioadă. Mă aștept undeva la 10 – 15 avarii pe zi. Am avut azi o întâlnire cu conducerea Termoenergetica, cu fosta conducere, mi-au spus că au materialele, echipe și echipamente. O să vedem în aceste zile la fața locului cum se lucrează”, a declarat primarul.
Problema comunicării cu bucureștenii va fi rezolvată în primă fază
Nicușor Dan a spus că vrea să rezolve în primă fază problema legată de comunicarea cu bucureștenii, mai exact problema telefoanelor la care „nu răspunde nimeni” și cetățenii nu pot obține informații despre intervenții.
„Nu am spus că vor avea instant apă caldă. Va fi un management de avarie plus o comunicare foarte bună cu bucureștenii. Din februarie urmează chestiunea de fond, înlocuirea rețelei”, a adăugat Nicușor Dan.
În ceea ce privește durata acestui proces de înlocuire a rețelei, Nicușor Dan a spus că 6 – 7 ani. De asemenea, acesta a precizat că specialiștii au identificat zonele cele mai problematice și lucrările vor începe acolo
„O să lucrăm în trei schimburi, în weekenduri acolo unde va fi afectat traficul. O să vedeți că o să avem echipe care o să lucreze zi și noapte pentru ca disconfortul să fie redus”.
Primarul general al Capitalei a mai spus că trebuie înlocuiți aproape 1.000 de kilometri de conductă, iar costurile acestor lucrări se ridică „undeva la 1 miliard și jumătate de euro”, din care municipalitatea are o treime.