Cei care își doresc să aibă centrale termice de apartament nu au nicio șansă. Primăria a venit cu un răspuns clar. Nu subvenționează acest demers. Consideră centralele de apartament poluante.
Lovitură pentru cei care vor centrale termice de apartament
Proiectele inițiate de Primăria Capitalei în ultimii ani au la bază premiza că termoficarea centralizata este soluția cea mai eficientă, cea mai ieftină, cea mai sigură și cea mai ecologică pentru încălzirea și asigurarea apei calde de consum pentru bucureșteni.
“Se tot vehiculează scenarii privind viitorul termoficării în București, unul dintre ele este de a subvenționa achiziția centralelor de apartament, pe care nu îl considerăm potrivit pentru o mare aglomerare urbană, cum este Capitala.
Din punctul de vedere al impactului asupra mediului, este preferabil să avem un număr mai mic de centrale, situate la marginea orașului, care permit o anumită înălțime a coșurilor de evacuare și dispersarea noxelor, decât un număr mare de centrale în tot orașul. Imaginati-vă că locuiți în București și 550.000 de centrale termice de apartament evacuează zilnic noxe la fereastra dumneavoastră.
În plus, în momentul realizării unei noi investiții este esențială o analiză cost-beneficiu, fundamentată pe calcule din care să rezulte randamentul superior al acesteia.
Conceptul de dezvoltare durabilă a orientat măsurile autorităților spre eliminarea producătorilor de noxe din orașe pentru ca sănătatea locuitorilor din zonele aglomerate să nu fie afectată de gazele arse.
Un model aplicabil în Capitala este cel al orașului Copenhaga, unde mai mult de 80% dintre locuitori sunt racordați la sistemul centralizat de termoficare și beneficiază de toate avantajele acestuia”, a explicat Sorin Chiriță, administrator public al Municipiului București.
Administratorul public arată că și Directivele Europene prevăd utilizarea unui sistem centralizat de termoficare, care poate asigura un grad scăzut de poluare prin plasarea producătorilor de agent termic la periferia orașului, așa cum este cazul centralelor din București (CET-urile ELCEN).
Dar asta nu e tot. “În prezent, urmărim creșterea eficienței sistemului de termoficare existent, și nu dezvoltarea de sisteme paralele. Soluția viabilă pentru București este să continuăm modernizarea rețelei de distribuție, începută în ultimii 4 ani și realizarea de investiții în noi surse de producție, în cogenerare, care să utilizeze tehnologii noi, nepoluante. Este necesară realizarea a minim 2 noi centrale termice în Capitală, prin efortul comun al administrațiilor locale și centrale. În acest fel, ar crește atât cantitatea, cât și calitatea agentului termic livrat în sistemul centralizat”, mai spune Sorin Chiriță.
În ceea ce privește scenariul centralelor de cvartal, Sorin Chiriță atrage atenția că, pe lângă faptul că sunt poluante, pentru realizarea acestui scenariu va trebui să se renunțe la banii europeni alocați pentru modernizarea rețelei de termoficare, ar trebui găsite surse financiare din bugetul local, împovărând astfel bugetul local al Municipiului București si ar fi necesara redimensionarea retelei de transport gaze.