Cercetătorii au descoperit că pacienții cu COVID-19, cu o vâscozitate ridicată a sângelui, au o șansă cu 60% mai mare de a muri, decât pacienții cu o vâscozitate scăzută a sângelui. Un studiu al Școlii de Medicină din Mount Sinai, publicat în Jurnalul Colegiului American de Cardiologie, susține că pacienții spitalizați cu COVID-19 și cu o vâscozitate mare a sângelui prezintă un risc crescut de complicații, potrivit Jerusalem Post.
Cum ne afectează vâscozitatea sângelui
Vâscozitatea indică cât de fluid este sau nu sângele. Cu cât sângele unei persoane este mai vâscos, cu atât acesta va circula mai greu în sistemul sanguin. Există și riscul crescut ca celulele roșii să adere una la alta și să formeze cheaguri. Vâscozitatea ridicată este sângele „mai gros”, în timp ce vâscozitatea scăzută este un sânge mai subțire. Vâscozitatea ridicată a sângelui afectează negativ capacitatea organismului de a duce rapid și eficient sângele la vasele mai mici și este direct corelată cu cheagurile de sânge.
Primul studiu care analizează relația dintre vâscozitatea sângelui și decesele cauzate de Covid
Acest studiu evaluat de colegi este primul care a examinat relația dintre vâscozitatea sângelui și decesele cauzate de COVID-19. Cercetătorii au descoperit că pacienții cu COVID-19, cu o vâscozitate mare a sângelui, au o șansă cu 60% mai mare de a muri, decât pacienții cu o vâscozitate scăzută a sângelui.
Implicații pentru viitorul tratament
Când pacienții cu Covid ajung în spital, medicii măsoară și monitorizează diferite proteine din sânge, dar rareori se gândesc să evalueze direct vâscozitatea sângelui și să o utilizeze ca măsurătoare pentru tratament, scrie Jerusalem Post.
Datele din acest studiu ar putea influența mai multe spitale să adauge vâscozitatea sângelui în fișele medicale și în formularele de laborator, îmbunătățind șansele de supraviețuire pentru pacienții cu COVID-19.
„Acest studiu demonstrează importanța verificării vâscozității sângelui la pacienții cu COVID-19, la începutul internării lor, care este ușor de obținut prin munca de rutină de laborator. Rezultatele pot ajuta la determinarea celui mai bun tratament pentru pacienții cu risc și pot ajuta la îmbunătățirea rezultatelor”, spune dr. Robert Rosenson, autorul studiului. „În prezent analizăm efectele heparinei pentru a reduce riscul de complicații în timpul infecțiilor acute cu COVID-19, de care pot beneficia foarte mult cei cu vâscozitate ridicată a sângelui”, a menționat el.
Când se fac de obicei analize pentru vâscozitatea sângelui
Deși există diverse investigații și analize cu ajutorul cărora se poate măsura nivelul de vâscozitate al sângelui, acestea sunt rareori folosite în mod curent. De cele mai multe ori, ele sunt recomandate pacienților care suferă de cancer al sângelui.
Dacă exista indicii că vâscozitatea sângelui este mare, mai precis dacă suferiți de diverse probleme, cum ar fi formarea cheagurilor de sânge, colesterol ridicat sau dacă sunteți fumător, atunci cresc șansele să aveți sânge cu o vâscozitate mai mare.