Un număr de aproximativ 63.000 de vouchere sociale au fost blocate, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a constatat că beneficiarii cumulau venituri de peste 1.500 de lei, a anunţat, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Aproape 63.000 de români au cardurile blocate
„Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile, ca urmare a cumulării veniturilor, a celor înregistrate la Fisc şi celor înregistrate din pensii. (…) La fiecare tranşă pe care o acordăm, lista de beneficiari este verificată împreună cu ANAF şi cei care cumulează venituri şi din alte surse şi depăşesc pragul de 1.500 de lei sunt eliminaţi. (…) Înainte de a acorda voucherele sociale, facem această verificare şi dacă mai sunt pe parcurs care realizează venituri, desigur că pe acestea le blocăm”, a arătat el, în cadrul unei declaraţii acordate presei, la Palatul Parlamentului.
În ce priveşte costul voucherelor, Boloş a oferit asigurări că 50% va fi suportat din bani europeni, iar 50% din fonduri naţionale. El a menţionat că familiile vulnerabile ar urma să beneficieze în continuare de vouchere sociale, în situaţia prelungirii valabilităţii acestora, dar că persoanele cu venituri peste pensia minimă socială se consideră că nu fac parte din categoria de sărăcie extremă.
„Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilităţii voucherelor sociale îl facem, dar cred eu că nu vor mai fi voucherele acordate pentru toate categoriile de beneficiari care au fost până acum în legislaţie. (…) Adică, cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt consideraţi, din punct de vedere al comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă. (…) Familiile vulnerabile rămân în continuare”, a precizat ministrul Marcel Boloş.
Voucherele sociale rotunjesc veniturile restaurantelor
Voucherele sociale în valoare de 250 de lei, oferite persoanelor care au venituri mici pentru a-și putea cumpăra alimente, rotunjesc veniturile lanțurilor de restaurante fast-food cu 3 miliarde de lei.
Toţi marii retailerii, dar şi lanţurile de rastaurante fast-food internaţionale figurează pe listele unităţilor de unde 2,5 milioane de cetățeni români îşi pot cumpăra produse alimentare sau mese calde. În total, pe listele celor trei emitenţi de carduri sociale sunt înscrise circa 20.000 de magazine alimentare şi restaurante din întreaga țară.
Amintim că, dacă o persoană fizică solicită numerar în schimbul voucherelor pentru alimente, ea va fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 7.650 de lei și 10.200 de lei (3-4 puncte-amendă).
De asemenea, chiar și unitățile care emit aceste vouchere sociale pentru alimente sau magazinele/cantinele unde se pot folosi aceste tichete sociale pot fi amendate. De exemplu, dacă cineva oferă bani în schimbul voucherelor pentru alimente, riscă să fie sancționat cu o amendă cuprinse între 7.650 de lei și 10.200 de lei.