Lovitură puternică pentru pensionarii care au pensii sub 1.500 de lei. O parte dintre aceștia riscă să nu mai primească tichetele sociale în valoare de 250 de lei. Ministerul Muncii vine cu detalii de ultimă oră în acest sens.

Amintim faptul că în ultimele două luni, românii cu un venit mai mic de 1.500 de lei au primit din partea statului român tichete digitale în valoare de 250 de lei. Această sumă este virată odată la două luni, până în momentul în care se va ajunge la un total de 1.000 de lei pentru fiecare persoană în parte.

Pensionarii riscă să nu mai primească cei 250 de lei

Dacă acest ajutor financiar a fost unul extrem de important pentru unii pensionari, există posibilitatea ca aceștia să nu mai aibă dreptul să mai primească banii.

Mai exact, pensiile românilor urmează să fie indexate în perioada următoare. Astfel, în cazul în care suma lunară încasată de un pensionar va depăși 1.500 de lei, acesta nu va mai putea să beneficieze de tichetele sociale oferite de stat prin programul „Sprijin pentru România.

Astfel, o pensie mai mare va duce la pierderea sprijinului venit din partea statului, în cazul în care Guvernul va lua o decizie finală în acest sens.

Ministerul Muncii a explicat, de asemenea, care este actuala situație. Sursa citată precizează că și acum există cazuri în care anumite persoane au realizat venituri mai mari de 1.500 de lei, drept urmare, nu au mai primit a doua tranșă de tichete sociale.

Unii pensionari nu au mai primit a doua tranșă din ajutorul social

În același timp, Ministerul precizează că bazele de date de la ANAF unde sunt declarate veniturile impozitate sunt verificate lunar, astfel încât autoritățile să știe foarte clar cine va primi sau nu ajutorul de 250 de lei. Sursa citată amintește că indemnizația încasată de persoanele cu dizabilități nu este luată în calcul.

„Mai sunt anumite cazuri care au realizat venituri în această perioadă şi care nu primesc această a doua tranșă. Mai exact, în luna precedenta acordarii acestui drept se face o verificare cu bazele de date ale ANAF, acolo unde se declară veniturile impozabile, pentru că acest sprijin este pentru cei care au venituri sub 1.500 de lei, cu precizarea că indemnizația pentru persoanele cu dizabilități nu intră în calcul”, a explicat Ministerul Muncii.