Lovitură pentru Culiță Sterp! Judecătorii au luat decizia finală: Se întâmplă pe 4 ianuarie

Sursă: Instagram

Culiță Sterp nu are liniște nici măcar de sărbători. Manelistul ajunge iar în faţa judecătorilor. Dosarul accidentului a fost trimis în judecată, iar prima înfățișare va avea loc miercuri în camera preliminară de la Judecătoria Cluj-Napoca.

Manelistul Culiță Sterp, care a fost implicat luna trecută într-un accident rutier în Cluj-Napoca, a fost trimis în judecată.

Deși este cercetat sub control judiciar, manelistul riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea mai multor infracțiuni rutiere, printre care conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau unor substanțe interzise, și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

De asemenea, în sarcina lui Culiță se mai reține și depășirea vitezei legale în oraș și faptul că a intrat în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, susține cluj24.ro.

Culiță Sterp a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile

După ce a provocat un accident rutier în Cluj-Napoca, Culiță Sterp a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, ceea ce înseamnă că nu va putea părăsi țara. Din acest motiv, el a fost nevoit să își anuleze deplasările pe care le avea programate de Anul Nou.

Culiță Sterp trebuia să le cânte românilor din Germania de Revelion, însă acest lucru nu mai este posibil. În locul său, va fi prezentă Andrada Cerna, colega lui. Vedeta a făcut anunțul pe contul său de TikTok.

La momentul producerii accidentului, din analizele efectuate în acest context, s-a observat că manelistul s-a aflat sub influența substanțelor psihoactive. Drept urmare, anchetatorii au extins urmărirea penală.

”Ca urmare a cercetărilor derulate de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în baza probatoriului administrat, respectiv a confirmării prezenţei substanţelor psihoactive de către instituţia abilitată, în cazul conducătorului auto în vârstă de 30 de ani, din judeţul Hunedoara, a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, anunță IPJ Cluj, în cursul zilei de marți.

Iubita lui Culiță Sterp și-a cerut scuze public pentru accident

Ulterior, iubita lui Culiță Sterp și-a cerut scuze public pentru accident, atât în numele ei, cât și în numele artistului, asigurând că acesta a colaborat cu organele judiciare încă de la început.

„Vreau să ne cerem scuze publice atât eu, cât și Culiță, pentru cele întâmplate, și să vă asigurăm că suntem perfect conștienți de gravitatea ultimelor evenimente pe care le regretăm din suflet.

Scuzele noastre se îndreaptă, în special, către șoferul autoturismului implicat în evenimentul rutier și către familia acestuia, pentru că știm cât este de greu”, a spus ea la acel moment, într-o postare pe Tik Tok.