Probleme mari pentru Diana Șoșoacă. Soțul senatoarei, Dumitru Silvestru Șoșoacă, ajunge din nou în fața instanței. Potrivit ultimelor informații, deși acesta a solicitat anularea unei amenzi, lucrurile s-au întors împotriva sa.
Soțul Dianei Șoșoacă se va prezenta din nou în fața instanței. Menționăm că Dumitru Silvestru Șoșoacă a solicitat anularea unei amenzi, însă a pierdut la instanța de fond. Mai exact, instanța s-a sesizat din oficiu cu privire la un detaliu extrem de important, însă nici bărbatul nu a fost mai prejos și a decis să atace hotărârea.
Dosarul în care este implicat Silvestru Șoșoacă a fost deschis la data de 10 ianuarie la Judecătoria Sectorului 1 și viza anularea unei amenzi pe care Dumitru Silvestru Șoșoacă a primit-o pe 21 noiembrie 2021.
Zilele trecute, dosarul a ajuns la Tribunalul București, iar în condițiile în care, spun judecătorii, conform legii, sancțiunea contravențională poate fi contestată în termen de 15 de la comunicare, soțul Dianei Șoșoacă nu s-a încadrat în acea perioadă, drept urmare, cererea sa a fost respinsă.
Greșeala făcută de soțul Dianei Șoșoacă
Acest lucru îl putea afla chiar și Silvestru Șoșoacă de la un avocat, însă lucrurile nu au mers în favoarea sa de această dată. „Admite excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale, invocată din oficiu. Respinge, ca tardivă, plângerea contravențională. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București”, au decis magistrații.
Soțul Dianei Șoșoacă a fost revoltat, drept urmare, a declarat apel. Având în vedere noua situație, procesul s-a mutat la Tribunalul București, iar bărbatul trebuie acum să demonstreze că a deschis procesul în termenul stabilit de lege.
În ceea ce privește acuzațiile aduse, amintim faptul că Dumitru Silvestru Şoşoacă este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru ultraj. Mai exact, acesta este acuzat că a lovit un poliţist în timpul scandalului de lipsire de libertate a unei echipe de la o televiziune din Italia.
Silvestru Șoșoacă, acuzat de ultraj
„La data de 10.12.2021, în jurul orei 16, prin intermediul unui apel la 112, s-a solicitat intervenţia organelor de poliţie la un imobil din Sectorul 1. În momentul în care organele de poliţie au ajuns la imobil, inculpatul a agresat unul dintre agenţii de poliţie, respectiv l-a împins, izbindu-l de perete, i-a pus o mână în gât, după care l-a tras de uniforma de poliţie, cauzându-i suferinţe fizice”, a explicat Parchetul, într-un comunicat de presă.
Tot în acest dosar, soțul senatoare a obținut inclusiv sesizarea Curţii Constituţionale, cu privire la modul în care au fost admninistrate probele. „Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de formulată de inculpatul Șoșoacă Dumitru Silvestru. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin (3) C.proc.pen.. Pronunţată, astăzi, 05.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziția părților, a persoanei vătămate și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței”, este decizia instanței.
Articolul respectiv prevede că „înregistrările de părţi sau de alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii; orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”, precizează sursa citată.