Judecătorii de la Tribunalul Iași au luat decizia aşteptată cu sufletul la gură de primarul Mihai Chirica. Este o înfrângere serioasă pentru procurorii DNA, care îl acuză pe edil că ar fi încălcat legea.
Victorie importantă în justiţie pentru Mihai Chirica, primarul municipiului Iași!
Primarului Iașiului a scăpat de controlul judiciar de la DNA
Vineri, 11 februarie, Tribunalul Iași a admis cererea edilului de ridicare a controlului judiciar impus de DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie).
Reamintim că începând de vineri, 4 februarie, primarul Mihai Chirica este cercetat sub control judiciar de către DNA pentru fals intelectual şi instigare la uzurparea funcţiei. Mai mult, el nu poate desfăşura activitatea de primar pe timpul măsurii controlului judiciar.
Mihai Chirica şi fostul viceprimar Gabriel Harabagiu sunt suspectaţi că au semnat documente, cu încălcarea legii, legate de atestarea construirii şi extinderea unui bloc din Iaşi.
Decizia anunţată vineri, 11 februarie, de Tribunalul Iași
Instanța admite plângerea formulată de petentul-inculpat Mihai Chirica împotriva ordonanţei procurorului de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din 4 februarie 2022 dată în dosarul nr.3/P/2022 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual, în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției.
Dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului din 4 februarie 2022.
Fără cale de atac.
Acuzele aduse de procurorii DNA
“Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal.
Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iaşi.
Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.